O mare bancă din România a fost cumpărată. Ce brand va dispărea de pe piață
Un acord ar putea fi anunţat curând, susţin două surse, iar a treia spune că tranzacţia va fi anunţată înainte de finalul acestui trimestu, notează Agepres.
OTP şi Banca Transilvania, cel mai mare creditor din România, sunt mai aproape de un acord, după ce directorii lor generali s-au întâlnit săptămâna trecută, susţin sursele.
Discuţiile sunt în desfăşurare de la finalul anului trecut, când Banca Transilvania a rămas singurul ofertant în negocierile pentru achiziţionarea subsidiarei. Compania de brokeraj Concorde, cu sediul la Budapesta, evalua afacerea la 350 de milioane de euro (381 milioane de dolari).
Reprezentanţii OTP şi ai Băncii Transilvania nu au dorit să facă comentarii.
OTP, care s-a extins după o serie de achiziţii, devenind una din cele mai mari bănci din CEE (Europa Centrală şi de Est), a decis să-şi vândă afacerea din România ca parte a strategiei de a renunţa la subsidiarele cu o cotă de piaţă mai redusă.
Este cel mai recent acord bancar aproape de realizare din România, pe fondul unui val de achiziţii, în condiţiile în care creditorii din Europa Occidentală caută să se extindă în regiune pentru a profita de creşterea economică relativ mai rapidă, într-o ţară care a reuşit să ocolească recesiunea
În octombrie, UniCredit SpA a convenit achiziţionarea subsidiarei locale a Alpha Bank, alături de o participaţie la creditorul elen. Intesa Sanpaolo SpA este de asemenea în proces de achiziţionare a First Bank.