Nou regulament propus de Comisia Europeană pentru proprietarii care închiriază locații în scop turistic
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dacă va fi adoptat, fiecare spațiu de cazare va avea un număr de înregistrare, care va fi afișat - obligatoriu - pe platformele de rezervări. În acest fel, ar fi clar cine, ce și unde închiriază, spun oficialii europeni. Și la noi, clasificarea camerelor și apartamentelor de închiriat a devenit obligatorie din acest an, dar procesul înaintează lent.
Centrul Brașovului este ocupat mai mult de turişti, care închiriază majoritatea apartamentelor. Unii localnici spun că sunt perioade în care nu se pot odihni din cauza oaspeților zgomotoși.
Locatar: „A fost cazul când am chemat poliția pentru că au fost cazați deasupra și chiar dansau și consumau băuturi, ieșeau în curte să fumeze și era deranj noaptea la 2-3”.
Ca urmare a cererii, prețurile locuințelor, dar și chiriile au crescut enorm.
Florin Dragoslav, consultant imobiliar: „Doar pentru faptul că este localizat ultracentral în kilometrul 0 al Brasovului poate însemna că același spațiu, aceeași suprafață, aceleași finisaje, să valoreze și de două ori mai mult decât într-un cartier mărginaș al Brașovului”.
Și la Sibiu, oraș turistic aflat în plină dezvoltare, este aceeași situație.
Carmen Bădilă, proprietar apartamente: „Apartamentele sunt închiriate aproape constant”.
Cătălin Crăciun, specialist imobiliar: „Tot ce înseamnă zonă istorică, de regulă, proprietarii s-au axat pe închirierea pe termen scurt. Au inclusiv o uzură mai mică a apartamentului și un randament fianciar mult mai crescut”.
Comisia Europeană propune însă un regulament privind închirierea locuințelor pe termen scurt, în toate țările comunitare. Astfel, proprietarii ar trebui să obțină de la autorități un număr de înregistrare pentru fiecare spațiu destinat turiștilor, iar platformele de rezervări nu ar mai avea voie să prezinte oferta celor neînregistrați.
„Solicităm de multă vreme o mai mare armonizare a regulilor de închiriere pe termen scurt în Europa (...) încă evaluăm detaliile propunerii și așteptăm cu nerăbdare să implementăm lucrurile la timp, cu factorii de decizie ai Uniunii Europene”, au transmis pentru Știrile ProTV reprezentanții uneia dintre cele mai mari platforme de rezervări din lume.
Și la noi, începând din luna martie, un ordin al ministrului Turismului îi obligă pe cei care închiriază camere și apartamente pe termen scurt, să-și clasifice spațiile de primire. Prea puțini proprietari au făcut însă demersurile legale, pentru că nu vor să fie monitorizați de fisc.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Comisia Europeana , turism , inchirieri
Dată publicare: 08-11-2022 19:29