Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ne așteaptă cel puțin 1 an și jumătate de scumpiri. Cât ne costă celebra OUG 114

Your browser doesn't support HTML5 video.

Urmează cel puțin un an și jumătate cu creșteri de prețuri în România. Asta arată prognoza prezentată vineri de Banca Națională, în raportul anual pentru inflație.

La acest capitol al scumpirilor, în primele luni din 2019 țara noastră a fost campioana Uniunii Europene, potrivit Eurostat. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că majorările de salarii, mai ales în sectorul bugetar, și legile date peste noapte, care au urcat cursul de schimb au contribuit și vor mai contribui la inflația din următoarea perioadă.

Detalii din raportul BNR

 

În prognoza celor de la Banca Naţională, preţurile vor creşte lunar. Până la finalul acestui an, vom avea scumpiri de 4,2% în medie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La fel, anul viitor scumpirile vor fi peste 3%, dar aceştia sunt doi ani electorali, aşa că BNR şi-a luat o marjă de incertitudine.

Pe de altă parte, inflaţia ar putea scădea sub 3% dacă anul agricol va fi foarte bun şi dacă economia merge strună.

Citește și
Mugur Isarescu
BNR majorează prognoza de inflație la 4,2%. Explicațiile oferite de Mugur Isărescu

Din ce prevăd cei de la BNR că va fi formată inflaţia de anul acesta şi de anul viitor? Creşterile vor fi la preţurile acestea volatile, pe care BNR nu le poate controla, cum sunt cele la curent şi gaze, decise de stat, cele la benzină şi motorină, influenţate de cotaţiile internaţionale, şi cele la legume, fructe, ouă - care vor creşte chiar mai mult decât combustibilii în 2019.

Scumpiri au deja tutunul şi alcoolul, pentru care Finanţele au majorat accizele şi care contează destul de mult în coşul zilnic al românului.

Vor fi creșteri la toate celelalte produse - mâncare, îmbrăcăminte, servicii, produse de bază - multe importate, şi acestea se vor scumpi şi mai mult în acest an. Mugur Isărescu ne spune şi de ce.

Mugur Isărescu: ”A contribuit categoric şi deprecierea cursului. Noi am putut să beneficiem de o stabilitate relativă a cursului 3 sau 4 ani. În prima parte a lui ianuarie anul curent, în special datorită incertitudinilor create de Ordonanţa 114, presiunile pe piaţa valutară au luat amploare. Ele ne-au costat în termeni de curs, inflaţie, dar am avut şi alte costuri."

Mugur Isărescu a mai declarat că nu va limita creditarea, ci încearcă să convingă băncile să dea dobânzi mai mari la depozite pentru ca oamenii să economisească şi să nu mai cheltuiască banii în magazine. Reducerea consumului ar limita creşterile de preţuri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult