Moment istoric pentru economia Germaniei. Este cel mai mare declin înregistrat vreodată
Chiar dacă este vorba de o contracţie uşor mai mică decât cea de 10,1% anunţată iniţial de Destatis, este vorba de un declin semnificativ mai mare decât cel de 4,7% înregistrat în primul trimestru din 2009, în perioada crizei financiare mondiale, potrivit Agerpres.
Aceasta înseamnă că pandemia de COVID-19 a provocat primei economii europene cel mai grav declin înregistrat de la debutul publicării datelor statistice în 1970.
Destatis a precizat că în trimestrul aprilie-iunie 2020 cheltuielile de consum au scăzut cu 10,9% comparativ cu primul trimestru, investiţiile de capital s-au diminuat cu 19,6% iar exporturile s-au prăbuşit cu 20,3%. De asemenea, lucrările de construcţii, care în mod normal sunt un motor de creştere pentru economia germană, au scăzut cu 4,2%. Singura veste bună în trimestrul al doilea a venit din partea consumului de stat, care a crescut cu 1,5% comparativ cu trimestrul precedent, datorită programelor de salvare lansate de Guvernul de la Berlin.
Măsurile adoptate pentru a răspunde crizei
Parlamentul german a suspendat în acest an o prevedere legală care impune o frână pentru datoriile publice, în ideea de a permite Guvernului să finanţeze răspunsul la criză.
Această revizuire cu 180 de grade a politicii fiscale, după mai mulţi ani de bugete echilibrate, a făcut ca statul german să înregistreze un deficit bugetar de 51,6 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie 2020, ceea ce înseamnă un deficit de 3,2% din PIB potrivit criteriilor de la Maastricht.
Săptămâna trecută însă, Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a apreciat că economia germană ar urma să cunoască o relansare rapidă şi generalizată în lunile de vară, după ce în primăvară a înregistrat o contracţie fără precedent, însă pentru o redresare completă ar putea fi nevoie de un vaccin contra noului coronavirus.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!