Ministrul Finanțelor spune că salariul minim ar trebui eliminat din sectorul privat. “Trebuie impus doar la stat”
Într-un interviu acordat DCNews, Eugen Teodorivici a precizat că el eeste adeptul ideii că salariul minim ar trebui stabilit doar pentru angajații statului din administrația publică.
"Sunt de părere că salariul minim nu trebuie impus în economie. Îl stabilești și îl impui în administrație și în sectorul public, dar în sectorul privat îl dai ca și reper și spui: cine nu are angajați sub acest plafon primește un pachet de facilități. Astfel, îl lași pe agentul economic să ia singur deciziile pe baza unor calcule pe care și le face de la caz la caz și aplică cea mai avantajoasă soluție. Sunt de părere că statul nu trebuie să fie prezent în piață. E o altă abordare, dar este cea corectă”, a spus Teodorovici.
În opinia lui Teodorovici, sunt multe situații în care aparatul de stat este supraaglomerat, iar dacă s-ar renunța la 20% dintre angajații statului nu ar fi nicio probemă cu funcționarea instituțiilor statului.
"Ca om de administraţie, pe de o parte mă doare să spun acest lucru, pe de altă parte nu cred că poate să mă contrazică cineva în ceea ce spun fiind de foarte mulţi ani de zile în administraţie. Dacă pleacă mâine undeva la 20% din administraţia centrală nu cred că este niciun fel de problemă în a funcţiona. Din contră, se mişcă şi mai bine. Sunt convins că după această declaraţie vor începe să fie din nou mulţi nemulţumiţi. Dar asta este realitatea nu o putem ascunde", a afirmat ministrul Finanţelor.
Pe de altă parte, acesta a arătat că nu este normal ca la stat să fie salarii mai mari decât în mediul privat în condiţiile în care angajaţii de la stat au un statut aparte de care personalul din mediul privat nu beneficiază.
"Este o situaţie neplăcută care trebuie inversată în ceea ce priveşte salariile. Nu poţi avea la stat salarii mai mari decât în sectorul privat. Statul oricum îţi oferă un statut aparte, anumite facilităţi, avantaje, o zonă în care nu te evaluează după cum te evaluează un patron în sectorul privat. Sunt acele evaluări puerile. Dai acolo nişte aprecieri pe care nu le poţi cuantifica în mod foarte clar. Şi toată lumea din administraţie are foarte bine ca şi calificativ adică suntem o administraţie de supereroi", a explicat Eugen Teodorovici.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a crescut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2018, adică 11,40 lei/oră pentru un program complet de lucru de 166,66 ore, în medie, pe lună.
Potrivit studiului privind dinamica pieţei muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare, realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni, cu sprijinul Inspecţiei Muncii, aproximativ 46% dintre angajaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.
O analiză KPMG arată că românii câștigă al treilea cel mai mic salariu minim din UE. Astfel, cel mai mic salariu minim se câștigă în Bulgaria, respectiv 261 euro, urmaă de Lituania (400 euro) și România (416 euro.
În Europa, 20 de state membre UE, plus Elveția, au un salariu minim impus prin lege. Germania a introdus salariul minim pe economie în 2015. Autoritățile spun că au observat o creștere a veniturilor celor cu salarii scăzute, după ce angajatorii au fost obligaţi să plătească un salariu minim.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bugetari , salariul minim , eugen teodorovici
Dată publicare: 03-08-2018 13:04