Loterie doar pentru cei vaccinați anti Covid. O companie aeriană organizează o tombolă
Compania aeriană a anunțat, luni, că membrii programului lor de loialitate, care își încarcă adeverințele de vaccinare pe aplicația mobilă sau pe site-ul web al United până pe 22 iunie sunt eligibili pentru a câștiga un zbor dus-întors pentru două persoane ”în orice clasă de servicii, oriunde în lume unde zboară United”.
Potrivit New York Times, transportatorul va oferi 30 de perechi de bilete în luna iunie. De asemenea, pe 1 iulie, United va acorda către 5 persoane un ”mare premiu” de călătorie, care va fi valabil timp de un an atât pentru ei, cât și pentru un însoțitor.
În luna aprilie, Centrul american pentru Controlul si Prevenirea Bolilor a precizat că americanii care au fost vaccinați împotriva noului coronavirus ar putea călători cu un risc foarte scăzut pentru sănătatea lor.
Aceste tombole sunt organizate în timp ce administrația Biden vrea ca 70 % din adulții din Statele Unite să primească cel puțin o doză de vaccin anti coronavirus până în 4 iulie.
Unele state și companii au creat propriile stimulente: Ohio va acorda câte 1 milion de dolari la 5 persoane (un milion la fiecare câștigător), în schimbul vaccinării, în cadrul unui program săptămânal de loterie.
Sursa: The New York Times
Dată publicare: 25-05-2021 10:56