Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Investițiile în monede virtuale, din ce în ce mai riscante. 700 mld $ au dispărut de pe piață

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tot mai populare în ultima perioadă monedele virtuale se dovedesc, așa cum a avertizat inclusiv BNR, investiții extrem de riscante.

Piața criptomonedelor s-a scufundat în ultimele zile, iar cei care au mizat pe ele au început să piardă bani. Printre ei, și mulți români. La nivel global, Forbes a estimat că de pe piața criptomonedelor au dispărut 700 de miliarde de dolari.

Bitcoin, Ethereum și alte criptominede importante au înregistrat scăderi abrupte după ce Banca Populară din China a anunțat că nu ar trebui utilizate pentru plăți, iar Elon Musk a transmis că autoturismele Tesla nu vor mai putea fi cumpărate cu monede digitale.

Bitcoin a fost cel mai rău lovit.

A pierdut 50 la sută din valoare din pragul istoric de 65.000 de dolari la care ajunsese în aprilie, în principal, ca urmare tot a unui anunț al lui Elon Musk, pe Twitter.

Citește și
Bansky
Tablou realizat de Banksy, cumpărat cu criptomonede. Cu cât a fost achiziționat

500 de miliarde de dolari au dispărut din piața criptomondelor, ca urmare a acestei prăbușiri.

Călin este unul dintre românii care au crezut în Bitcoin. Se teme că paguba i-ar putea crește și mai mult.

Călin: "Nu pot să zic că mă așteptam să se ducă chiar atât de tare. Noi, pe piața crypto, nu suntem destul de calmi. Se sperie foarte tare când văd o scădere de 50%, iar în momentul în care vând ei pierd bani, iar bitcoin-ul se duce și mai jos."

În timp ce unii pierd, alții speculează momentul și profită de prăbușirea criptomonedelor.

Trader de criptomonede: "M-am bucurat, pentru că este o oportunitate de a cumpăra mai mult."

Deocamdată, valoarea criptomonedelor continuă să se ducă în jos. Ethereum a scăzut cu 27 la sută în ultimele 24 de ore.

Acum se tranzacționează cu mai puțin de 2.500 de dolari, în timp ce numai în urmă cu o săptămână ajunsese la peste 4.300 de dolari.

Dogecoin, cryptomoneda care a început ca o glumă, dar a câștigat un număr mare de investitori pe rețelele de socializare, a scăzut cu peste 30 la suta.

În România, Banca Națională a atras atenția încă de luna trecută că modenele virtaule sunt volatile și speculative. Altfel spus, implică un grad ridicat de risc și pot duce la pierderi serioase pentru investitori.

Lucian Fanea, economist: "Faptul că nu există o reglementare foarte clară a acestor monede virtuale, riscul de a face o investiție în aceste criptomonede este extrem de mare. Cred că o putem asocia cu o investiție făcută acum vreo 10-15 ani în credite luate în franci elvețieni."

Cristian Cira, profesor Facultatea de Matematică și Informatică Universitatea de Vest Timișoara: ”Nu sunt multe legi care să guverneze ce se pot face pe aceste piețe. Din cauza acestui lucru se pot face foarte multe speculații cu privire la creșterea sau descreșterea acestor monede."

Marius Morra, administrator exchange criptomonede: "Oamenii s-au învățat ca în cripto să câștige extrem de rapid și din punctul meu de vedere este un comportament destul de periculos."

Investițiile în criptomonede au crescut în popularite în ultimile luni, în special în rândul investitorilor individuali, deoarece platforme precum Robinhoo și, ulterior, Vemno, Revolut și PayPall, au făcut ca monedele să fie mai ușor accesibile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult