Două curse TAROM au plecat spre Londra fără bagaje. Pasagerii s-au trezit la 10 grade fără haine groase
Your browser doesn't support HTML5 video.
Au aflat abia la destinație că bagajele lor au fost lăsate în România, pe aeroportul din Otopeni. Nu au putut fi încărcate pentru că avionul era prea greu, susțin reprezentanții companiei, care le-au dus la destinație a doua zi. Astfel de situații se întâmplă uneori în aviație, iar pasagerii au dreptul la despăgubiri, spun avocații specializați în litigii.
Angajaţii de pe aeroport le-au preluat plângerile şi i-au informat că bagajele le vor ajunge cu alte curse.
Oamenii au sunat şi în România, pentru a afla mai multe detalii de la reprezentanţii operatorului român.
Pasager: "Mi-am cumpărat biletul de avion cu 24 de ore înainte de zbor. Nu era nicio notificare ca s-ar putea să rămână. Am plătit 3600 lei biletul de avion la clasa business gândindu-mă că vor fi prioritizate bagajele."
Oamenii se plâng ca nu au fost informaţi din România de această problemă şi nu aveau haine groase pe ei. Veneau de la Bucureşti de la 24 de grade, iar la Londra erau puţin peste 10 grade.
Compania TAROM spune că nu a putut încărca toate bagajele pentru că aeronava era supra-încărcată. Motivul: avionul a fost alimentat cu o rezervă de extra 600 de kilograme de combustibil, care să menţină zborul în condiţii de siguranţă. În plus, avionul putea fi pus în aşteptare la destinaţie, iar condiţiile meteo au crescut consumul. Operatorul naţional susţine că situaţia este una izolată şi că nu are o problemă cu spaţiul de cală
"Motivul care a dus la supraîncărcarea aeronavei ține de condițiile meteo de pe rută. Compania TAROM a decis alimentarea aeronavei cu o rezervă de extra 600 kg combustibil, care să mențină zborul în condiții de siguranță, având în vedere atât condițiile frecvente de holding de la destinație, cât și consumul suplimentar pe motive meteo. Aeronavele TAROM au spațiu suficient pentru bagaje. Situația este izolată” - este comunicatul TAROM.
Astfel de situații se întâmplă şi la alte companii aeriene. Potrivit legislației în vigoare, transportatorul răspunde pentru pierderea și întârzierea bagajelor. Pasagerul trebuie să știe că are dreptul să-i fie adus bagajul acasă și că poate fi despăgubit. Însă există anumite limite.
Marian Mihail, avocat specializat în litigii: "Limita este de 5500 de lei. Depinde de anumite cheltuieli urgente pe care le are."
Avocaţii îi sfătuiesc pe pasageri să depună o plângere în scris la compania aeriană dacă vor despăgubiri.