Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul a publicat proiectul de buget pe 2019. Pensii, salarii și indemnizații mai mari. Câștigătorii și perdanții

Pe site-ul Ministerului de Finanțe a fost publicat joi seară prezentarea Bugetului pe 2019.

Potrivit cifrelor Executivului, PIB-ul României va depăşi 1.022.500 milioane lei anul acesta, iar creşterea economică prevăzută este de 5,5%. Deficitul ESA este prognozat la 2,57% din PIB, conform cifrelor.

Inflaţia medie luată în calcul este mult scăzută faţă de 2018, 2,8%, iar deficitul bugetar de 2,55%. Principalele cheltuieli ale bugetului sunt, anul acesta, cele cu asistența socială şi cele cu salariile - cumulat 20% din PIB. Investiţiile, repartizate în principal între Programul National de Dezvoltare Locala, Compania de Investiţii şi Infrastructura de Transport, ajung la 4,57% din PIB. Conform datelor Guvernului, sume importante în plus vor primi Educaţia, Sănătatea şi Transporturile, în timp ce ministerele Energiei, Comunicaţiilor, respectiv Mediului de Afaceri vor primi mai puţini bani. Creşteri foarte mici, câteva procente, vor fi la SRI, Ministerul Public şi Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, potrivit news.ro, că sâmbătă va fi aprobat proiectul de buget în Guvern, iar săptămâna viitoare va fi dezbătut în Parlament. Primarii de municipii resping ”categoric” propunerile Ministerului Finanţelor. Descarcă documentul de la finalul acestui articol sau de AICI!

♦În anul 2019 deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,55% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,57% din PIB, cu încadrare în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht. ♦În anul 2017 România se situa pe locul 5 printre statele membre UE cu cel mai scăzut nivel de îndatorare, cu o valoare a datoriei publice în PIB de 35,1%, semnificativ sub nivelul înregistrat la nivelul zonei Euro (88,9% din PIB) și Uniunii Europene (83,2% din PIB ). ♦Nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pentru sfârşitul anului 2018 este de 34,9 % din PIB, iar pe termen mediu (2019 - 2021) se va situa sub 40% din PIB, nivel net inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht . ♦Pentru anul 2019 se estimează un nivel al datoriei guvernamentale brute de 35,3%.♦Veniturile bugetului general consolidat proiectate pentru 2019 sunt estimate la 341,4 miliarde de lei, respectiv 33,4% din PIB. Cele mai mari venituri sunt înregistrate la contribuțiile de asigurări sociale, 11,5%, TVA, 6,8 %, accize 3%, impozit pe salarii și pe venit 2,3 % din PIB. ♦Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anul 2019 sunt estimate la 367,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 35,9% din PIB.

Cele mai mari ponderi în PIB le au:

- Cheltuielile cu asistența socială - estimate la 109,8 miliarde lei, respectiv 10,7% din PIB (se mențin la aceeași pondere ca şi în anul 2018); - Cheltuielile de personal – în sumă de 102,5 miliarde lei (10% din PIB), pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă pe orizontul de referință se înregistrează o traiectorie descendentă a ponderii acestora în PIB; - Cheltuielile cu bunuri și servicii - estimate la 46,5 miliarde lei (4,5% din PIB), în creştere cu 1,8 miliarde lei faţă de cele efectuate în anul 2018; din această creștere 1,5 miliarde de lei reprezintă bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate; - Cheltuielile cu investițiile - preconizate la 46,8 miliarde lei (4,57 % din PIB), în creștere cu 12,5 miliarde lei față de 2018. - Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice - estimate la 13,5 miliarde lei, au o pondere mai redusă în PIB de 1,3% în anul 2019 față de 1,4% în anul 2018.

Principalele obiective ale bugetului pe anul 2019 sunt:

♦Susținerea investițiilor publice – prin alocarea a 46,8 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,57% din PIB. ♦Principalele cheltuieli asigurate de la bugetul de stat pe anul 2019 vizează: - Programul Național de Dezvoltare Locală : 2,5 miliarde lei; - Programul de interes public și social derulat de Compania Națională de Investitii : 1,1 miliarde lei - investiții ale operatorilor din industria de apărare 0,2 miliarde lei; - investiții în infrastructura de transport : 5,6 miliarde lei, din care 4,1 miliarde de lei aferente proiectelor finanțate din fonduri europene - investiții în domeniul apelor : 0,4 milioane lei. ♦Sanătatea - suma alocată acestui domeniu, a fost majorată cu cca. 5 miliarde faţă de 2018, ceea ce înseamnă o creștere de 12% (exclusiv subvenția de echilibrare), atât în bugetul Ministerului Sănătăţii cât şi cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. S-au alocat 1,18 miliarde lei pentru aparatură, investiții și echipamente în spitale, în special pentru achițizia de incubatoare și ecografe și 305,3 milioane lei din împrumutul acordat de BIRD achiziției de echipamente de screening, RMN, pentru radioterapie. ♦Educație - s-au alocat suplimentar de la bugetul de stat, comparativ cu anul 2018, cca. 9,8 miliarde lei, reprezentând o majorare de 47%, pentru acoperirea creșterilor salariale, pentru investiţii (2 miliarde lei) – pentru implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene în vederea modernizării procesului de predare-învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării, prin dotarea şcolilor cu table interactive. ♦De asemenea, sunt alocate 1,1 miliarde lei pentru implementarea unui nou program prin care sunt asigurate de rechizite pentru copii din învătâmăntul preuniversitar.

♦În bugetul pentru anul 2019 a fost prevăzută alocarea de 2% din PIB pentru aparare, conform angajamentelor asumate față de partenerii din NATO.

♦Au fost asigurate sumele necesare pentru majorarea cu 15% a pensiilor începând cu luna septembrie 2019 - ceea ce reprezintă o suplimentare cu 6,5 miliarde lei a Bugetului asigurărilor sociale de stat.

♦În bugetul asigurărilor sociale de stat viramentele către sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) sunt de 8,6 miliarde de lei.

Alocări record pentru bugetele locale: - 11,1 miliarde lei se alocă din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, cu 5,4 miliarde lei, respectiv 95%, mai mult decât s-a alocat în anul 2018. Această sumă se adaugă la veniturile proprii ale unităţilor administrativ teritoriale care se vor încasa în anul 2019 precum şi excedentele acumulate până la sfârșitul anului 2018, în valoare de 13,1 miliarde lei dar și sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, adică 2,3 miliarde lei. - 100% din impozitul pe venit colectat la bugetul de stat se repartizează bugetelor locale, respectiv 22,2 miliarde de lei, comparativ cu 71,5% (15 miliarde de lei) cât s-a repartizat în anul 2018; - 10,9 miliarde de lei – totalul subvențiilor de la bugetul de stat care se alocă prin bugetele unor ministere pentru investiții (PNDL, spitale, școli, cofinanţate proiecte finanţate din fonduri europene, turism, mediu, etc.) şi asistenţă socială şi din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate; - La fundamentarea sumelor alocate bugetelor locale s-au avut în vedere asigurarea: * la Consiliile Județene - minim 400 lei/locuitor la nivelul județului, comparativ cu 250 lei/locuitor în anul 2018, * la municipii (cu excepția Municipiului Bucureşti), oraşe, comune – 1.200 lei/locuitor, comparativ cu 750 lei/locuitor în anul 2018. De asemenea s-au stabilit plafoane minime de 2 milioane lei la comune, față de 1 milion de lei în anul 2018, 6 milioane lei la orașe, comparativ cu 3 milioane lei în anul 2018 și 20 milioane lei la municipii, de la 5 milioane lei în anul 2018. * La Municipiul Bucureşti - minim 1.450 lei/locuitor; * La Sectoarele Municipiului Bucureşti - minim 1.350 lei/locuitor. * Finanţarea integrală din bugetul local a cheltuielilor de asistenţă socială aferente protecţiei copilului şi persoanelor cu handicap, precum şi contribuţiile pentru personalul neclerical, în sumă de 6,3 miliarde lei.

Astfel, totalul sumelor care se alocă din veniturile bugetului de stat şi din subvenţii sunt de 46,6 miliarde lei, cu 22,4% mai mari decât cele alocate în anul 2018 ceea ce reprezintă 60,5% din totalul veniturilor bugetelor locale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult