De aproape un an, România conduce în clasamentul scumpirilor din UE. Produsele mai scumpe
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cele mai mari scumpiri au fost la cartofi - unde kilogramul a ajuns să fie cu 40% mai scump faţă de acum un an.
Biletele de avion, serviciile poştale, dar şi gazele, pâinea sau carnea costă mai mult.
Avem o inflație care crește mai puțin, dacă ne uităm peste sutele de produse care intră în calculul Institutului Național de Statistică. Problema este că nu le consumăm pe toate zilnic. Bunurile și serviciile cumpărate mai des de români au prețuri în creștere mare de ceva vreme. Iată ce se întâmplă la cartofi: în decembrie 2018 față de decembrie 2017, kilogramul s-a scumpit cu aproape 40%.
Alte legume, adică roșii, castraveți, ardei, varza înregistrează și ele scumpiri serioase - peste 23%. Dintre alimentele zilnice, pâinea și carnea de vită s-au scumpit cu 5-6%. Dar, de la un an la altul, aflăm că dăm cu 16% mai mult pe facturile de gaze - 1 din 3 locuinţe de la noi se încălzeşte cu gaze, deci aceste majorări au un impact foarte mare. Majorări ample avem și la transportul cu avionul, plus servicii poștale - nu le folosim zi de zi, dar apar în prețurile coletelor și al bunurilor importate.
Legumele înseamnă o treime din consul zilnic de consum al românului, așa că, în acest grafic, cei de la INS au făcut o comparație cu prețul din 2015, ca să vadă traiectoria scumpirilor. Castraveții și roșiile apar pe piață cu prețuri ridicate, în primăvară-vară, după care din nou cresc prețurile spre toamna-iarnă.
La cartofi, în schimb, scumpirile au fost constante de la o luna la alta și nu au fost influențate de apariția noii recolte. Și asta pentru că atât la noi, cât și în Europa, producția a fost foarte mică anul acesta.
În Uniunea Europeană, cele mai stabile prețuri sunt în Danemarca, Irlanda Portugalia, sub 1%, Polonia stă tot pe acolo, Media Uniunii este la 2% și noi - campionii scumpirilor de aproape un an. Din păcate veștile nu sunt bune, o nouă serie de scumpiri se anunță după măsurile luate pe finalul anului de Guvern, potrivit producătorilor.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: preturi , scumpiri , alimente , legume , statistici
Dată publicare: 14-01-2019 18:15