Cum va fi economia românească în primele luni din 2024. Domeniul în care managerii se feresc să facă angajări
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit unui sondaj INS la care au participat peste 8.000 de manageri de firme, angajările vor fi oprite în primele luni. Și chiar dacă inflația nu va mai fi la fel de mare tot, sunt anunțate creșteri ușoare de prețuri.
În construcții, una dintre cele mai importante ramuri ale economiei, managerii se feresc să facă angajări în următoarea perioadă, arată sondajul INS.
Afectați sunt în special cei care lucrează în sectorul rezindențial, unde, în lipsa unor investiții, mai multe proiecte s-au oprit. Vor continua, în schimb, lucrările mari de infrastructură. Constructorii au în plan și modernizări de școli, spitale sau consolidări de clădiri cu risc seismic.
Critian Erbașu: „Singurul lucru care va crește în construcții anul care urmează va fi în continuare manopera în sine – vor crește – s-au mișcorat facilitățile pentru a rămâne aceleași salarii nete , firmele de construcții vor plăti salarii brute mai mari – aici va fi o creștere – undeva în jur de 10 la sută, poate mai mult poate 15 la sută”.
Continuă să se scumpească și materia primă, dar într-un ritm mai temperat, sunt de parere specialiștii. Majorările se vor simți, în general, pentru echipamentele electrice, sanitare, precum și în telecomunicații, adică fibre optice sau cabluri de telefonie.
Se estimează că economia României va continua să creascăDupă un an în care și-a redus motoarele și a tras în jos economia, activitatea industrială va stagna la începutul anului, însă sectorul ar trebui să își revină ușor din primăvară și nu să nu mai existe șocuri. Totul depinde însă de felul în care vor evolua lucrurile la nivel european, dar și de modul în care vor fi folosiți banii europeni puși la dispoziția României.
Numărul de angajați din industrie va rămâne relativ. La fel se va întâmpla și în servicii, adică în restaurante, hoteluri, pensiuni sau curierat.
În schimb, în comerț se vor face angajări, iar unele produse se vor scumpi.
Bogdan Badea, managerul unei platforme de recrutare, specialist Resurse Umane: „Cred că se va asemăna foarte mult 2024 cu 2023 din multe puncte de vedere. Nu cred că va fi un boom, cred că va fi tot o zonă temperată, lumea va fi atentă la ce investiții va face, câte angajări va face, ce domenii se vor dezvolta sau vor primi investiții în continuare”.
Chiar dacă noile măsuri fiscale vor pune o presiune suplimentară pe companii, se estimează că economia României va continua să crească. Bugetul pe anul viitor se bazează pe o creștere economică de puțin peste 3% față de 2023 și prevede creșteri de pensii și salarii.
Claudiu Cazacu, expert: „Avem un impact pe majorările de taxe, există speranțe ca în trimestrele ce încep din vară să avem un ritm mai bun, dar trecerea mai lejeră peste această perioadă se face cu acumulare de datorie acumulăm datorie printr-un deficit bugetar mult peste ceea ce ar fi țintit sau echilibrat”.
Specialiștii în domeniu estimează că economia României va crește în 2024 cu cel mult 1,8-2%.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 28-12-2023 19:25