Cum explică specialiștii decizia OMV de a amâna exploatarea gazelor din Marea Neagră
Your browser doesn't support HTML5 video.
El și-a motivat decizia, afirmând că parlamentul și guvernul României au întârziat prea mult cu finalizarea legislației în domeniu. Este prima reacţie importantă a uneia dintre companiile interesate de zăcămintele de gaze de aproape 200 de miliarde de metri cubi ale Marii Negre. Investiția s-ar ridica la un miliard de euro a mai spus oficialul OMV. Parlamentul a votat miercuri legea off-shore care trebuie să fie promulgată de Președinte pentru a intra în vigoare.
Directorul general de la OMV, Rainer Seele a anunțat că grupul austriac a hotărât să amâne pentru anul următor decizia de investiţie în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Anunțul vine după ce Parlamentul a reușit să voteze actul normativ. Potrivit legii, companiile care vor să scoată şi să vândă gazele din Marea Neagră au obligaţia de a comercializa minimum 50% din cantitatea extrasă anual, pe piaţa românească.
"Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că vom fi restricţionaţi în vânzarea gazelor. Libertatea de vânzare a gazelor este foarte importantă", a spus şeful OMV, care a mai declarat că trebuie să evalueze condiţiile pentru aceasta investiţie de un miliard de dolari.
Primele efecte s-au văzut imediat la bursă, unde atât OMV Petrom cât şi Romgaz şi Transgaz au avut pierderi. Specialiștii susțin că pericolul de a goni investitorii există.
Telefon Radu Dudău, analist: "Nu am impresia că reprezentanţii statului român au înţeles cu adevărat care sunt practicile internaţionale şi care sunt cu adevărat factorii care contează în luarea unei decizii de investiţie. Da, există un risc real să nu putem realiza acest proiect. E de dorit ca această lege să fie ajustata până când statul poate să încheie un acord pe termen lung de tip win-win cu investitorii."
Anunţul OMV vine după câteva luni de discuții controversate și tensionate între reprezentanții companiilor și politicieni, dar și după contre între partidele parlamentare pe tema prevederilor din noua lege Off-Shore.
Două companii, ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. Pe de altă parte, specialiştii Autorităţii pentru Resurse Minerale spun că ar fi vorba despre 200 de miliarde de metri cubi. Rezervele de gaze se află la peste 2 kilometri adâncime, în platoul continental al Marii Negre. Potrivit unui raport făcut de Deloitte, gazele ar putea aduce peste 26 de miliarde de dolari bugetului de stat până în 2040.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!