Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cuc cere restructurarea companiilor din subordine: "Nu mai pot să văd zeci de directori"

Ministrul Transporturilor le-a cerut directorilor companiilor din subordine restructurarea personalului TESA, inclusiv a posturilor de conducere, afirmând că ar putea pleca câteva sute de persoane.

"Am cerut tuturor directorilor ca în următoarele două săptămâni să vină cu o nouă organigramă vizavi de personalul TESA. Nu mai pot să văd zeci de directori în companii, cum de exemplu erau la CNAIR 32 de directori şi se pregătea o nouă organigramă cu 40 de directori. Eu am înţeles că este nevoie de şefi, avem nevoie de directori, de oameni inteligenţi, cu viziune, dar cred că putem trăi şi cu mai puţini şefi, să ne uităm mai mult spre oamenii care fac execuţie, care într-adevăr muncesc. Iar şefii pot să se întoarcă şi ei la muncă şi să facă ce făceau înainte, nu doar să ocupe un birou, o funcţie şi să dea indicaţii şi alea câteodată cam proaste", a precizat Cuc, marţi, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a arătat că ar putea fi restructurate câteva sute de persoane, dacă aşa vor arăta noile organigrame.

"Le-am spus tuturor directorilor: nu aveţi nicio limită în implementarea obiectivelor, faceţi restructurări, dacă e nevoie să dăm afară 100-200 de oameni din companii, îi dăm, nu mai stăm la discuţii, indiferent cine crede că are nu ştiu ce susţinere", a adăugat oficialul guvernamental.

 

Citește și
Vizită nocturnă a lui Cuc pe Podul Constanța din Capitală
Răzvan Cuc, vizită la miezul nopții pe Podul Constanța din Capitală. Ce a descoperit

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult