Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Criză de motorină și benzină în Rusia. Combustibilii lipsesc din depozite, prețurile au crescut abrupt

Rusia are probleme mari cu alimentarea cu carburanți, în ciuda faptului că este unul din cei mai mari producători de petrol din lume. Situații îngrijorătoare au apărut în zonelel rurale, la reclotă, iar penuria de carburanți s-ar putea agrava.

Lipsa de motorină și benzină a apărut mai ales în unele regiuni agricole din sudul ţării, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi în lunile următoare, au declarat surse din piaţă pentru Reuters, arată news.ro.

Piaţa combustibililor a fost afectată de o combinaţie de diferiţi factori, inclusiv întreţinerea la rafinăriile de petrol, blocajele infrastructurii căilor ferate şi rubla mai slabă, care stimulează exporturile de combustibil.

Rusia a încercat să abordeze deficitul de motorină şi benzină în ultimele luni, considerând reducerea exporturilor drept ultima încercare de a preveni o criză gravă a combustibilului, care este o problemă sensibilă pentru Kremlin înaintea alegerilor prezidenţiale din martie, arată sursa citată.

O decizie guvernamentală de a reduce subvenţiile pentru rafinării ar înrăutăţi probabil situația. Depozitele regionale de produse petroliere din regiunile de sud ale Rusiei au fost nevoite să reducă sau chiar să suspende vânzările de combustibil, în timp ce staţiile de alimentare cu amănuntul au fost nevoite să limiteze volumele vânzărilor de combustibil către clienţi.

Citește și
razboi
Rusia a deschis votul anticipat în teritorii ocupate din Ucraina. Scrutinele vor avea loc pe 10 septembrie

„Bezina Ai-92 nu este disponibilă pentru vânzări cu amănuntul în regiunea Krasnodar, Adigea şi Astrahan, nu există aproape nicio benzină şi motorină Ai-95”, a spus un comerciant din sudul Rusiei.

Un alt comerciant a spus că nu au avut loc vânzări de motorină la depozitele de petrol şi că nu există motorină pe pieţele de vânzare cu amănuntul pentru a doua săptămână consecutivă în toată regiunea Samara, situată în regiunea râului Volga.

Cu toate acestea, viceprim-ministrul rus Alexander Novak a declarat miercuri că nu există lipsuri de combustibil. Dar el a mai spus că guvernul lucrează la măsuri pentru a asigura o aprovizionare stabilă pe piaţa internă, inclusiv creşterea nivelului vânzărilor obligatorii la burse şi limitarea numărului de exportatori.

Comercianţii au afirmat că deficitul de pe piaţa cu amănuntul este urmat de o creştere bruscă a preţurilor cu ridicata.

Statul rus plafonează preţurile de vânzare cu amănuntul, ordonând vânzătorilor să majoreze preţurile la benzină şi motorină numai în conformitate cu inflaţia oficială.

Surse din industrie spun că situaţia nu se va îmbunătăţi mai devreme de octombrie, când multe rafinării de petrol îşi vor finaliza întreţinerea, în timp ce cererea sezonieră este de aşteptat să scadă.

Ministerul Energiei confirmă, fermierii se plâng

Reprezentanții fermierilor s-au plâns de lipsa combustibilului.

„Există lipsuri de combustibil... preţurile produselor petroliere au crescut între 10% şi 20%”, a declarat Andrei Neduzhko, directorul general al exploataţiei agricole Step, în comentarii scrise.

Compania sa operează în regiunile de sud ale Rusiei, Rostov, Krasnodar şi Stavropol. El a spus, însă, că nu există riscuri pentru campania de semănat de toamnă pentru exploataţia sa.

Preţurile angro la motorină au început să crească brusc în iulie. În ultimele două luni, preţurile motorinei la bursa de mărfuri au crescut în medie cu mai mult de un sfert, până la 67.000 de ruble (700 de dolari) pe tonă.

„Nu cumpărăm. Preţurile sunt nebuneşti", a spus un proprietar al unui depozit de combustibil. Ministerul Energiei a recomandat, de asemenea, la începutul acestei luni, companiilor petroliere să găsească modalităţi de a reduce creşterea preţurilor cu ridicata a combustibililor în regiunile agricole.

Într-un comunicat, a spus că unele probleme de aprovizionare au apărut din cauza congestionării mari a căilor ferate din sudul Rusiei în timpul sezonului turistic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult