Ce le-a cerut Guvernul fondurilor de pensii private. OUG 114 ar putea fi modificată
Galerie foto
Potrivit unor surse din Guvern, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, şi consilierul premierului, Darius Vâlcov, le-au spus administratorilor de fonduri să analizeze ce investiţii în parteneriat public-privat ar putea face în România. Şi le-au arătat care ar fi direcţiile - sănătatea, energia şi infrastructura.
În funcţie de răspunsul companiilor, Guvernul ar putea modifica ordonanţa 114.
Administratorii de pensii nu făcut niciun comentariu după întâlnirea de la Guvern.
Spre final de lună, reprezentanţii companiilor se vor întoarcere la Palatul Victoria pentru o discuţie finală cu reprezentanţii Executivului.
Administratoriui fondurilor de pensii private au transmis marţi seară un comunicat în care precizează că "cu prilejul acestor întalniri, acţionarii administratorilor au explicat că în cei 11 ani de existență fondurile de pensii Pilon II au funcționat ireproșabil, investind în România majoritatea covârșitoare a activelor administrate (peste 90%), în condiţiile cadrului legislativ în vigoare. Gradul ridicat dar eficient de reglementare, standardele înalte de transparență și rezultatele investiționale foarte bune obținute în beneficiul contribuabililor români au primit recunoaștere din partea tuturor instituțiilor internaționale de specialitate.
Atât în vremuri bune, cât și în perioadele dificile, companiile care administrează Pilonul II s-au ținut de promisiune, îndeplinindu-și rolul social față de români, iar în același timp au contribuit la creșterea și îmbunătățirea condițiilor de pe piețele financiare. Angajamentul administratorilor și acționarilor acestora față de România a fost unul solid și constant.
Acţionarii administratorilor de Pilon II au remarcat că din păcate OUG nr. 114/2018, adoptată în ultimele zile ale anului 2018, a introdus o serie de modificări semnificative la Pilonul II, care pun în pericol acest echilibru favorabil până acum tuturor părților implicate. Cu ocazia întâlnirilor a fost accentuat faptul că, dintre toate prevederile acestei OUG, noile cerințe de capital de cca. 800 de milioane de euro pun o povară imensă, nejustificată și nesustenabilă asupra industriei, iar acționarii companiilor de administrare văd aceasta ca pe un pas înapoi din direcția unei reforme eficiente a pensiilor în România.
În cadrul acestor intalniri, acționarii au expus perspectiva industriei asupra prevederilor legislative din OUG 114/2018 și au solicitat argumentat reconsiderarea cerințelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile, prin consultări tehnice reale între industrie și autorități. Partenerii de dialog din partea română au înţeles argumentele referitoare la cerinţele de capital oferite de acţionari şi au solicitat informaţii suplimentare legate de practica altor state.
În același timp, acționarii au reconfirmat interesul deja manifestat în ultimii ani de administratori în diversificarea universului investițional, astfel încât fondurile de pensii private să fie implicate și mai mult în finanțarea economiei românești, ținând cont în primul rând de interesul participanților. Reprezentanții industriei s-au angajat să exploreze opțiuni de lărgire a universului investițional, inclusiv căutând cele mai bune practici europene și internaționale în materie, urmând să trimită aceste informații către autoritățile relevante.
Acționarii au apreciat acest prim dialog avut cu autoritățile române și au exprimat speranța că acesta va continua, pentru a duce în final la modificarea OUG 114/2018 pe baze fundamentate economic, care să asigure dezvoltarea și pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare. Nu în ultimul rând, acționarii au subliniat importanța luării unor decizii de modificare a OUG 114/2018 în perioada imediat următoare, dată fiind urgența termenelor aplicabile în prezent.
Administratorii de Pilon II gestionează în prezent (final 2018) fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro în beneficiul a 7,25 de milioane de români, obținând în toată perioada de funcționare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa. Pilonul II reprezintă cea mai mare acumulare istorică de capital românesc, care este folosit de fondurile de pensii pentru a finanța în mod eficient atât creșterea economică și crearea de locuri de muncă din România, cât și nevoile curente ale statului român."
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: energie , guvern , pensii , investitii , fonduri , sanatate , infrastructura , pilonul II , valcov
Dată publicare: 05-03-2019 17:39