Candidații pentru un loc de muncă vor putea afla salariul înainte de interviu, conform unui proiect UE
Astfel, aplicanții vor putea afla detaliile remunerației prin anunțul de angajare sau prin alt mod, conform avocatnet.
Proiectul de lege are scopul de a elimina discriminarea salarială dintre femei și bărbați și de a spori transparența.
„Scopul acestei dispoziții este de a se asigura faptul că lucrătorii dispun de informațiile necesare pentru a purta negocieri echilibrate și echitabile cu privire la salariile lor atunci când intră într-un raport de muncă,“ spune proiectul de directivă.
„De asemenea, s-ar asigura neperpetuarea în timp a discriminării și a prejudecăților salariale existente, în special atunci când lucrătorii își schimbă locul de muncă, mai spune proiectul,“ adăugând: „Acest lucru nu limitează puterea angajatorului, a lucrătorului sau a partenerilor sociali de a negocia un salariu în afara intervalului indicat.
„Prin această măsură de transparență s-ar aborda și discriminarea intersecțională, în cazul căreia stabilirea netransparentă a remunerațiilor permite practici discriminatorii din mai multe motive de discriminare.“
Angajații vor cunoaște astfel o serie de criterii salariale neutre dintre sexe, dar și diferențele dintre lucrătorii cu aceleași responsabilități din același mediu de lucru.
Totodată, angajatorilor li se va interzice abilitatea de a pune întrebări legate de istoricul salarial al candidaților și vor fi nevoiți să explice orice diferență salarială, fie ea și de sub cinci la sută.
Dacă proiectul va fi adoptat de Parlamentul European și Consiliul European, angajații din România vor avea dreptul la despăgubiri integrale pentru pierderile suferite, dacă vor constata nedreptăți salariale.
Sursa: avocatnet.ro
Etichete: romania , salarii , job , discriminare
Dată publicare: 18-04-2022 07:25