Bloomberg: România, Croaţia şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din UE, se gândesc la adoptarea euro
Ultima este România, care, săptămâna trecută, a anunţat că îşi va prezenta strategia până la sfârşitul anului, readucând în prim plan o idee din 2015. România se alătură astfel Bulgariei şi Croaţiei, în căutarea unei căi care să ducă la aderarea la zona monedei unice. Acest demers ar putea să ajute aceste ţări balcanice să rămână aproape de nucleul UE, în condiţiile în care apar semne de întrebare cu privire la distribuţia viitoare a fondurilor de dezvoltare, relatează Agerpres.
"După Brexit, situarea în afara zonei euro ar putea să te transforme într-un outsider. Dacă ne uităm la proiectul de buget european, vedem că se pune un accent mai mare pe zona euro. Comisia Europeană vrea să aibă această facilitate de convergenţă pentru aderarea la euro, aşa că ţările trebuie să profite de acest lucru", a declarat Juraj Kotian, economist al Erste Group Bank.
Planurile României, Bulgariei şi Croaţiei contrastează cu cele ale altor state membre mai bogate din fostul bloc comunist. Chiar dacă Slovenia, Slovacia şi statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania folosesc euro, Polonia, Cehia şi Ungaria nu au planuri clare de a adera la zona unică. În plus, experienţa Greciei cu privire la ce se poate întâmpla când renunţi la politica monetară independentă, nu a ajutat nici ea.
Însă, pentru statele membre UE mai sărace, fondurile de dezvoltare ar putea fi necesare în anii următori, în condiţiile în care aceste state încearcă să reducă decalajul care le separă de statele mai bogate.
Potrivit Bloomberg, pregătirile Bulgariei pentru aderarea la euro sunt mai avansate. Cea mai săracă ţară din UE, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Uniunii, are cursul levei legat de euro şi vrea să intre în această vară în mecanismul european ERM II, precursorul trecerii la moneda unică.
Croaţia intenţionează să treacă la moneda unică în următorii 5-7 ani, în timp ce România, care cu cei 20 de milioane de locuitori este statul cu populaţia cea mai numeroasă dintre cele trei ţări, nu a dezvăluit încă noua sa dată ţintă. Potrivit celui mai recent program de convergenţă aprobat joia trecută, România vrea să ajungă până în 2020 la un PIB per capita echivalent cu 70% din media din zona euro, faţă de aproximativ 60% în prezent.
"Stabilirea unei date concrete de adoptare a euro necesită mai întâi o analiză profundă, în special a convergenţei reale, structurale şi instituţionale", a anunţat Guvernul de la Bucureşti.
Deocamdată nu este clar cum vor fi primite planurile celor trei state. În timp ce Bulgaria îndeplineşte criteriile necesare, iar liderii germani şi francezi o susţin, Banca Centrală Europeană este mai puţin favorabilă, în urma unor scandaluri financiare din estul Europei. Croaţia şi România îndeplinesc într-o mai mică măsură criteriile necesare pentru aderarea la zona euro.
Un summit referitor la viitorul Uniunii Europene după Brexit, care ar urma să aibă loc în primăvara lui 2019 în România, ar putea aduce mai multe clarificări cu privire la perspectivele de aderare la euro ale Bulgariei, României şi Croaţiei.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!