A lăsat Nepalul pentru România. Jobul ales de Maya în București
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Cererea este mult mai mare însă, se plâng patronii, care se bazează pe calităţile vitenamezilor, nepalezilor sau turcilor pentru succesul afacerilor lor. Străinii activează în construcţii, hoteluri şi restaurante, sau mai nou în atelierele de croitorie.
Vietnamezii, nepalezii sau turcii sunt foarte căutaţi pentru că sunt serioşi, muncitori, nu se plâng, nu se ceartă la locul de muncă şi sunt dispuşi să facă tot ce le stă în putinţă ca să-şi mulţumească patronul.
Pe şantierul unui bloc din Capitală lucrează 25 de asiatici.
Inginer şef este Van Chien în vârstă de 35 de ani. Bărbatul şi-a lăsat soţia şi cei doi copii în Vietnam pentru condiţiile de muncă de aici, pentru siguranţa contractului şi pentru cei 1.000 de dolari lunar, bani în mână.
''Am venit în România să lucrez în construcţii, să fac bani şi să-mi fac familia fericită. Am un contract pe doi ani , iar banii sunt foarte buni în comparaţie cu ce câştigăm în Nepal. Românii ne plac pentru că suntem serioşi şi foarte rapizi”, spune Van Chien.
Pe o piaţa golită de muncitori, de-a lungul anilor, de exemplu din 2009 până în 2018, România a continuat să importe muncitori extracomunitari. În cei aproape 10 ani numărul acestora a crescut, iar de la un an la altul cifrele sunt impresionante. În total 38.000 de oameni care au muncit în ţara noastră. Primul val a fost în 2009, atunci erau 4.800 de muncitori din ţări extracomunitare. Anul trecut numărul lor a depăşit 10.500.
Iar cifrele se reflectă şi în realitate. Managerul unui SPA din centrul Capitalei a început în urmă cu 5 ani să caute în ţările din afara Uniunii Europene fete care să lucreze la noi. Astăzi are 20 de angajate, toate din Thailanda, Filipine sau Bali, cărora le plăteşte şi cursuri de limba română.
''Sunt aici pentru muncă, fac masaj terapeutic. Am ales să lucrez în România, pentru că salariul aici este mult mai mare decât în ţara noastră şi avem foarte multe beneficii aici: avem asigurare de sănătate, cazare dar şi masă”, spune Zendy.
Iar Maya, în vârstă de 30 de ani, a decis să-şi lase job-ul în vânzări din Nepal pentru salariul mai mare de recepţioneră din România.
''Este o ţară foarte frumoasă aici, e şi munte şi mare. Oamenii sunt foarte săritori şi buni este o ţară foarte sigură”, spune Maya.
Ştefania Gherman, manager SPA: „Asiaticii sunt foarte loiali, sunt foarte muncitori şi nu migrează de la un angajat la altul, sunt foarte stabili.”
Pe o piaţă liberă, fără condiţii impuse patronilor români şi mai nou cu libertatea de a-i plăti chiar şi cu salariul minim pe economie, adică 1.263 lei net, cererea este tot mai mare. Numai anul acesta Guvernul a anuntat o creştere cu peste 50% a numărului de avize de muncă eliberate în România.
În prezent, în România sunt peste 25.000 de lucrători extracomunitari, cel puţin aceasta e cifra oficială, în realitate numărul lor este mult mai mare. Cei mai mulţi sunt veniţi la noi din Turcia şi apoi ţările asiatice, iar majoritatea lucreaza în construcţii şi industria horeca.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!