Acțiunile și prețurile petrolului, în declin pe tot globul după o decizie luată de Trump
În timp ce pandemia dă peste cap vieţile a milioane de oameni, investitorii sunt dezamăgiţi de lipsa unor măsuri mai ample din planul preşedintelui Trump împotriva coronavirusului, ceea ce îi determină pe traderi să anticipeze o relaxare mai agresivă a politicii monetre de către Rezerva Federală, relatează News.ro.
Indicele Euro Stoxx 50 a căzut cu până la 8,3%, la cel mai redus nivel atins de la jumătatea anului 2016, fiind ulterior în declin cu 6,9%.
Investitorii s-au refugiat în plasamente efectuate în active sigure, de la obligaţiuni şi aur la yeni şi franci elveţieni.
Indicele pan-european STOXX 600 este în declin cu 6,6%, FTSE 100 al bursei din Londra cu 5,88%, DAX al bursei din Frankfurt cu 6,9%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 6,64%. La Milano, indicele FTSE MIB este în coborâre cu 5,9%, în timp ce indicele IBEX 35 al bursei din Madrid este în scădere cu 6,47%.
Contractele futures din SUA sunt la rândul lor în scădere accentuată, cu Dow Jones în declin cu 5,86%, S&P 500 cu 4,89%, iar Nasdaq cu 4,7%.
Indicele japonez Nikkei a scăzut joi cu 4,4%, în timp ce indicele MSCI al acţiunilor din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a coborât cu 4,7%. În Australia, acţiunile au scăzut cu 7,4%, la cel mai redus nivel din ultimii peste trei ani, iar în Coreea de Sud indicele a pierdut 4,8%, la minimul ultimilor patru ani şi jumătate.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite blochează accesul europenilor în ţară, cu excepţia călătorilor din Marea Britanie, pentru o perioadă de 30 de zile care va începe vineri.
Într-un mesaj publicat apoi pe Twitter, preşedintele a spus că nu va fi afectat comerţul. „Restricţiile opresc oamenii, nu bunurile”.
Fluctuațiile prețurilor
Trump a mai anunţat şi alte măsuri, inclusiv cea potrivit căreia Departamentul Trezoreriei va amâna plăţile datorate de entităţile afectate de epidemie.
Preţul aurului a crescut cu 0,1%, la 1.636 dolari uncia, dar este sub maximul de peste 1.700 de dolari uncia, atins luni.
Preţul petrolului american West Texas Intermediate (WTI) este în scădere cu 4,1%, la 31,64 dolari pe baril. Cotaţia petrolului Brent este în coborâre cu 4,6%, la 34,14 dolari pe baril.
Dolarul american este în declin cu 0,8% faţă de yenul japonez, la 103,66 yeni pe unitate, şi cu 0,3% faţă de francul elveţian, la 0,9344 franci pe unitate.
Euro este în urcare cu 0,2% faţă de dolarul american, la 1,1292 dolari pe unitate, înaintea şedinţei de politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE).
Pieţele anticipează că BCE va reduce dobânda de politică monetară cu 0,1 puncte procentuale, de la minimul record la care se află în prezent, de -0,5%. Unii reprezentanţi ai instituţiei afirmă însă că o nouă reducere ar putea fi contraproductivă pentru că afectează marjele băncilor într-o măsură în care va afecta şi creditarea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!