Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ioana a scăpat de bătăile crunte ale bărbaţilor din viaţa ei, iar acum ajută tinerele agresate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Campania FEMEIA CA O PRADĂ continua cu povestea Ioanei. Este psiholog şi asistent social la spitalul judeţean Braşov, dar e şi una dintre multele victime ale violenţei domestice.

Şi-a pus viaţa în slujba oamenilor tocmai pentru a-i ajuta să înţeleagă că violenţa de orice fel este inacceptabilă. 

Ioana Constantinescu este asistent social şi psiholog clinician la Spitalul judeţean Braşov. Are un masterat în consiliere educaţionala şi organizează acţiuni de prevenţie în şcoli şi licee. Le vorbeşte elevilor despre bullying şi violenţa domestică. Discursul are rădăcini în propria poveste.

Nu este greu de înţeles de ce şi-a dorit o familie care să nu semene deloc cu cea din care provine. Povesteşte că s-a cunoscut cu primul ei partener imediat ce s-a angajat.

Ioana: "Imi aducea flori, venea la serviciu, mă lua, spunea că mă duce acasă, mă fură şi mă duce în Poiana sau în alte locaţii, era frumos, îmi oferea diverse cadouri. Am rămas gravidă şi am pierdut, din păcate, sarcina. El m-a acuzat că eu am făcut ceva şi i-am pierdut copilul".

Citește și
Alexandra Stan
FEMEIA CA O PRADĂ! Experienţa trăită de Alexandra Stan când a sunat la 112 pentru a cere ajutor

A urmat o perioadă plină de tensiuni, însă femeia a rămas din nou gravidă.

Ioana: "A zis că nu e copilul lui pentru că a venit folosind metode contraceptive, am fost într-o sarcină anxioasă în care nu eram bună de nimic şi ăla din burta nu e copilul lui. Am născut-o la 7 luni şi copilul meu s-a născut cu probleme de coloană şi nervul sfincterian mort, are o incontinenţă urinara".

După zeci de internări şi multiple intervenţii chirurgicale, a ajuns cu fetiţa acasă. Deşi dramele îi apropie, de obicei, pe oameni, în cazul lor a fost exact pe dos.

A inceput sa o bata. Nu i-a făcut plângere penală şi s-a întors acasă, cu speranţă. Nicio schimbare în comportament, din contră!

Ioana: "Mi-a şi sechestrat copilul în casă, când fetiţa mea avea doi ani, în momemntul în care i-am spus că vreau să mă despart de el. Am fost cu şase poliţişti să-mi iau copilul din locuinţa lui într-o noapte".

Aşadar, abia după o intervenţie în forţă, cu poliţia, a reuşit să evadeze complet din mariaj. Încet, încet, a căpătat curaj şi şi-a refăcut viaţa. S-a căsătorit cu un fost boxer, iar vreme de trei ani relaţia a funcţionat. Ioana se simţea în primul rând protejată.

Nu a fost asa: "Eram o victimă a violenţei psihice care e foarte greu de dovedit, a violenţei fizice cu ficat zdrobit, sâni zdrobiţi, am pierdut o sarcină din cauza bătăilor".

Tot aici, Ioana a întâlnit un ofiţer de poliţie. Avea să joace un rol decisiv în existenţa ei.

Ioana: "Mi-a zis la orice oră din zi şi din noapte, dacă există situaţie de violenţă, sună-mă, doar un beep îmi dai şi ţi-am trimis echipajul şi aşa a fost. A fost îngerul meu păzitor aici pe pamant".

Uşor, uşor, şi mai ales cu ajutorul terapiei, a decis să-şi dedice viaţa victimelor violenţei domestice. Şi-a luat diploma de psiholog, iar acum participa la şedinţele fundaţiei Pas Alternativ.

Medicii de la urgenţă îi cer sprijin când au de-a face cu o femeie bătută. 

In România se scriu multe astfel de poveşti. O femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, spun stasticile. Prea puţine apelează la ajutor de specialitate - o arata realitatea. De frică şi ruşine, de cele mai multe ori. Cei doi parteneri ai Ioanei, spre exemplu, nu au fost traşi la răspundere pentru că, aşa cum a şi recunoscut, nu a depus plângere împotriva lor.

Chiar dacă sunt multe lipsuri în sistem, există soluţii pentru a ieşi complet dintr-o relaţie toxică. De la sfârşitul lui 2018, poliţiştii pot emite pe loc ordine de protecţie provizorie, valabile cinci zile. Agresorul poate fi îndepărtat, astfel, din locuinţa.

Victimele pot primi sprijin de la direcţiile de asistenţă socială. 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult