FEMEIA CA O PRADĂ! Cum au ajuns poliţia şi operatorii 112 complicii violenţei domestice
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pentru mulţi, violenţa domestică înseamnă vânătăi, oase rupte şi sânge. Există însă șapte forme de violenţă domestică definite chiar de lege. Iar specialiştii atrag atenţia că o victimă trece prin toate treptele de abuz până ajunge să fie agresată fizic. Puţini cunosc însă aceste suferinţe.
Violenţa domestică nu înseamnă doar bătăi şi agresiuni. Legea o defineşte sub nu mai puţin de şapte forme. Una dintre cele mai întâlnite este violenţa verbală. Este prezentă peste tot, însă acceptată de majoritatea românilor. Gândiţi-vă numai la înjurături, sunt la ordinea zilei acasă, la serviciu, şcoală, la tribunal, în Parlament, la spital. Peste tot.
Gelu Duminică, sociolog: România are o problemă culturală transmitem de foarte multe ori copiilor noştri că violenţa fizică, emoţională că e acceptată şi normală uneori şi că nu e mare lucru dacă îi zici soţiei tale “proasto, tâmpito, idioato, ce ai spus?". Ai avut şi tu nervi. nu e văzută ca o mare problemă, nici măcar că i-ai dat o palmă “Aaa, s-a scăpat".
Şansele ca o femeie abuzata verbal, chiar ameninţată, să obţină un ordin de protecţie sunt infime. Ca-n orice situaţie, faptele pe care le acuza trebuie demonstrate în instanţă. Cu probe scrise, martori şi înregistrări.
Giulia Crișan, avocat: “Dacă o femeie solicită un ordin de protecţie prin care vrea ca partenerul ei să nu se apropie de ea şi să nu o contacteze, consider că nu ai nevoie de un probatoriu atât de vast să emiţi un ordin de protecţie. Este alegerea ei. Este alegerea mea cu cine conversez, dacă eu îţi spun că nu vreau să vorbesc cu tine şi tu continui să mă umiliesti şi cer protecţie instanţei de judecată, nu trebuie să consideri neapărat că încalci un drept al agresorului, fără să ai un probatoriu sau nu ştiu câţi martori, care să vină să îţi depună mărturie.”
O altă formă a violenţei domestice, pe cât de greu de demonstrat în instanţă, pe atât de frecvent întâlnită în familiile românilor este violenţa psihologică. Amenitările de orice fel, şantajul, violenta demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, controlul, gelozia, urmărirea şi supravegherea, mesajele care creează temere toate acestea sunt forme de abuz psihologic.
Mirela: "Începuse să nu mă mai lase să fac baie, intra peste mine pur şi simplu şi îmi spunea "de ce faci baie?". Păi mă duc la muncă, stau 16-17 ore la muncă şi lucrez în bucătărie, vă daţi seama, sunt aburi, tot felul de mirosuri."
Oana: A luat un cuţit, cel mai mare cuţit şi a venit şi mi l-a pus mie la gât și îmi spune „ştii că nu trebuie să apas prea tare, o să vrei tu să se termine, aşa te aduc în stare."
Giulia Crișan, avocat: Au fost situatii în care beneficiarele aveau anumite funcţii de conducere şi ei le şantajau cu diverse filmuleţe din intimitatea lor şi alegeau să rămână aici, pentru că îşi construiseră în ani de zile o carieră.
Am găsit, totuşi, un caz de această natură pentru care autorităţile au emis ordin de protecţie, invocând abuzul psihologic.
Andreea Bălăceanu, asistent social Direcția de Aistență Socială Brașov: Se vedea clar că victima prezenta clar o stare de tulburare. Reporter: Și cum se manifesta? Andreea Bălăceanu: Era foarte incoerentă în limbaj, se vedea că tremură şi prin poveştile pe care le spunea, trăite de-a lungul timpului, a fost prelungit de către instanța de judecată cu şase luni.
Violenta socială este o altă formă de manifestare a violenţei domestice. Specialiştii atrag atenţia că e şi cel mai important semn al abuzului pentru că se manifesta prin izolarea victimei.
Mirela: "A încercat să mă izoleze de ai mei, să nu mai am prieteni, nu-mi dădea voie să plec."
Ioana: "Mi-a şi sechestrat copilul în casă, când fetiţa mea avea doi ani, în momemntul în care i-am spus că vreau să mă despart de el. Am fost cu şase poliţişti să-mi iau copilul din locuinţa lui într-o noapte."
Iar legea ia în calcul şi alte aspecte: de la privarea de acces în propria casă ori confiscarea actelor şi până la tot felul de interdicţii, inclusiv accesul la informaţie.
Exita o definiţie şi pentru violenţă spirituală. Presupune interzicerea, ridiculizarea şi penalizarea partenerului, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice şi religioase.
Un alt tip de abuz este cel economic.
Oana: “Nu ne dădea bani sau lua toţi banii şi pleca cu ei. Sau luăm salariul şi bonuri, făceam aprovizionare şi a doua zi nu mai aveam nici produse, nici ban. Nu-mi venea să cred că mi se întâmplă mie asta."
Mirela: "Îmi lua bani din geantă, adică mă lăsa fără bani de mâncare. Mi s-a întâmplat."
Violența sexuală este un subiect tabu în România, deşi e considerată de specialişti extrem de gravă şi cu repercusiuni devastatoare pe termen lung. În cele mai multe cazuri, victimele violenţei domestice sunt violate constant de parteneri. Vorbim despre soţii, partenere, fiice, surori și așa mai departe. Multe dintre ele sunt confuze atunci când vorbesc despre aceste traume. E o contradicţie între ce au trăit şi ce au învăţat din societate, cum că e în "fişa postului" să fii la dispoziţia partenerului.
Mirela: "Am fost, nu ştiu dacă se numeşte violată sau nu. Trăgea de mine până când avea act sexual cu mine. De foarte multe ori se întâmpla asta pentru că îmi spunea că am amanţi la muncă."
Andreea Braga, centrul FILIA: "Unii magistraţi au dat pedepse mult mai mici sau cu suspendare în cazuri de violenţă sexuală îndreptată împotriva minorelor, când era vorba de minore de 11-12 ani şi bărbaţi adulţi peste 40 de ani, justificând cumva în decizia lor pe baza faptului că aceste fetiţe de 11-12 ani au provocat prin felul în care erau îmbrăcate sau prin comportamentul lor aceşti bărbaţi la acte sexuale. Faptul că există nu una ci mai multe decizii şi că există o justificare scrisă din partea acestor oameni ne arată că trăim într-un sistem juridic care blamează victimele."
Giulia Crișan: "Problema noastră e că toţi considerăm că ele merită ca ele îi provoacă. Foarte greu ne este să facem să înţeleagă un poliţist sau un judecător că, de exemplu, o prostituată nu este obligată să suporte un act de viol, că o femeie care consumă alcool nu trebuie să fie bătută. Adică nu punem etichete, femeia este o persona egală cu bărbatul, cel puţin în societatea românească şi dacă ei nu înţeleg lucrul ăsta, noi, autorităţile statului, trebiie să-i facem să înţeleagă."
Însă din păcate, în practică, nici măcar violenţă fizică nu este pedepsită pentru că în toate instituţiile statului există funcţionari care nu îşi fac treaba din diferite considerente: de la incompetenţa, la lene și categoric idei preconcepute.
Femeie: Am primit bătaie, cu faţa în pat, s-a urcat peste mine, m-a strâns de gât şi mi-a dat numai la coaste, la burta , mi-a dat cu pumnii . N-am fost nicăieri atunci, nu am fost la poliţie , nici la IML. Mi-a fost frică. A început să-mi fie frică foarte tare de el. Reporter: Ai simțit vreun ajutor de la poliție? Femeie: Nu, el nu are nicio treabă cu copilul. El te vrea pe tine, zice domnul sectorist. Mi-a zis că “până el nu îşi găseşte pe cineva, tu nu o să ai viaţă.” Şi eu ce să fac, să îmi abandonez copilul? Unde să fug? Ce să fac? Îmi iubesc copuilul enorm, nu pot să renunţ la copilul meu.
Gelu Duminică: "Instituţiile statului, care ar trebui să pună în practică idei de genul ăsta, sunt cele de care de foarte multe ori devin complici tăinuitori. Mama, când se ducea la poliţie, era întrebata “câţi copii ai?”. Ea spunea patru și i se spunea “dacă îţi părăseşti familia, te aducem acasă din post în post”. Cum adică? Te dăm la părăsire de familie, adică tot ea era de vină că nu stătea să fie bătută mai des decât voia tata să o bată şi statul zicea „ce, tu eşti femeie? Tu trebuie să înduri”. Cât de des te bate? Păi o dată la doi ani, dau un exemplu, „păi asta e bătaie mă?”.
După ce ţi-a băgat 40 de cuţite, te întrebi de ce a băgat 40 de cuţite. Păi înainte de alea au existat altfel de forme, de la abuz emoţional, până la abuz fizic pe care forarte multe vcitime îl spun instituţiilor statului „am o problemă". Doar ca la noi zici “şşşt, e bine, nu ţi s-a întâmplat nimic”, iar cazurile din zilele astea ne arată ca de foarte multe ori instituţiile noatre, care ar trebui să ne păzească de agresori, devin ele însele agresori emoţionali."
Agresori emoţionali şi chiar complici care se află în tot lanţul de protecţie al victimei. De la operatorii 112, la poliţie, asistență socială şi să nu uităm de Parlament şi Guvern, din cauza cărora ordinul de protecţie este doar o hârtie. Iar asta pentru că nu există un sistem de monitorizare a agresorilor şi victimelor. Să nu uităm, deci, să ne privim în oglindă şi să ne întrebăm de ce suntem mai deranjaţi de bormaşina vecinului decât de strigătele disperate ale unei femei bătute.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!