Sfaturi utile pentru elevii care susțin Evaluarea Națională. Ce se consideră și ce nu se consideră tentativă de copiat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Subiectele vor fi accesibile, îi liniștesc reprezentanții Ministerului Educației. Dar, înainte să le primească, elevii vor semna o hârtie prin care își asumă că înțeleg riscul copiatului - nota 1 și eliminarea din examen.
Profesorii spun că cea mai frecventă greșeală înainte de examen este buletinul uitat acasă. Trebuie pus în penar de cu seara, pentru că accesul în școli e permis numai până la 08:30. Examenul are numai o sesiune.
Înainte de a începe proba, absolvenții de gimnaziu vor da cu subsemnatul pe un proces verbal introdus pentru Evaluarea Națională în august anul trecut. Prin acest document își asumă faptul că vor fi dați afară din examen și vor primi nota 1 dacă vor introduce în sala de clasă materiale sau dispozitive conectate la net, care ar putea fi folosite la copiat. Ori dacă împrumută sursele de inspirație de la colegi, chiar dacă nu apucă să le consulte. La fel vor păți candidații care transmit și primesc fițuici, ori le suflă răspunsurile celor din jur. Probele sunt monitorizate și audio, așa că orice „dezbatere” discretă între cei din bănci e sancționată tot cu eliminarea.
Marian Staș, fondatorul proiectului educațional: „Această componentă birocratică e încă o aberație care le deturnează atenția de la ce au de făcut - subiectele la română și matematică”.
Pentru că este proba de Limba română, elevii sunt obligați să respecte toate semnele de punctuație.
Adina Papazi, profesor de limba română: „Nu pun nimic, niciun semn la sfârșitul enunțului. Urmează un examen la care într-adevăr vor fi sancționați! 10 sutimi pentru așa ceva”.
Pentru ortografie, caligrafie și coerența ideilor, candidații au rezervat în barem un punct. Ca să modifice un răspuns în grilă, trebuie să-l taie cu o linie orizontală și să scrie alături varianta corectă. De preferat să nu-i deruteze pe corectori. Oricum, dacă unul va considera rezolvarea corectă și altul greșită, platforma digitală va semnala diferența. Situația va ajunge la șeful comisiei.
Atenție, fiecare cerință rezolvată pe ciornă trebuie transcrisă pe curat.
Ovidiu Pânișoară, specialist în științele educației: „Nu vă grăbiți să ieșiți după o oră din examen, pentru că ați scris tot. Aveți nevoie să vă verificați, oricine poate să greșească, chiar și cei mai buni, chiar și olimpicii. Să citească, din cauza emoțiilor, foarte repede și să înțeleagă greșit subiectele, s-au întâmplat de multe ori aceste situații. Citiți-le cu atenție, câteva minute uitați-vă pe fereastră, respirați adânc, după care vă apucați de fiecare subiect”.
Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 9 iulie.