E.U. YES LA VOT. Cum a evoluat piața UE în ultimii 12 ani și ce beneficii le-a adus românilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Campania ''EU YES LA VOT!'' vă arată cele mai importante dintre măsurile luate în ultimii 12 ani. Peste un deceniu, în care piaţa comunitară a evoluat mult în avantajul nostru. Se vede asta cel mai bine în alimentaţie publică, sistemul bancar, comerţul online sau drepturile pasagerilor.
Pe 22 Martie în acest an un lanţ de magazine din România, aparţinând unui retailer străin, retrage de la vânzare un lot mix-uri din fructe exotice, în urma unei alerte venite la nivel european. Producătorul e o firmă din Italia, care a transmis rapid, în toate statele membre UE, că fructele din lotul respectiv ar putea fi contaminate cu Salmonella. E o reacţia rapidă de evitare a oricărui risc privind îmbolnăvirea.
În iulie anul trecut, 3 hypermarketuri mari din România au retras de la vânzare legume congelate, de la mazăre şi fasole verde, la broccoli, ardei şi porumb dulce, cu suspiciunea că ar conţine Listeria. Chiar dacă analizele ulterioare de laborator au dat rezultate negative, autorităţile şi retailerii de la noi s-au conformat, tot în urma unei alerte la nivel european. Orice risc a fost eliminat prin scoaterea preventiv de la comercializare a mărfurilor respective.
Comisarul european pentru protecţia Consumatorilor spune că ţara noastră nu e cu nimic mai prejos decât alte state membre, când vine vorba de protejarea cumpărătorului.
Vera Jourova, comisar european pe consumatori: "Imediat, prin sistemul de alertă, produsul e scos din piaţă, şi autorităţile române sunt bine conectate la acest sistem!"
Vrem să trăim într-o ţară în care drepturile consumatori ne sunt respectate şi în care să fim pe deplin protejaţi, prin legi, măsuri şi reguli care să ne ofere un standard ridicat de siguranţă.
Iar protejarea consumatorului european înseamnă concret norme de protecţie clare în cele mai diverse domenii, cum ar fi cel al călătoriilor aeriene: Marius plănuia să plece în vacanţa din Cluj-Napoca în Birmingham pe 18 iunie, anul trecut. A cumpărat biletele de avion din timp, însă a aflat că zborul a fost anulat.
Marius Nistor: "Dintr-o dată te trezeşti că toate planurile tale făcute timp de o lună sunt date peste cap, cu aproape 3 săptămâni înainte de plecarea în vacanţă."
Iniţial nu a primit despăgubiri de la compania aeriană, ci doar posibilitatea să schimbe zborul pentru altă dată ori să plece din alt aeroport. Dacă nu ar fi cetăţean al unui stat membru, ar trebui să se războiască în procese anevoioase, cu compania aeriană. Doar că la Bucureşti funcţionează Centrul European al Consumatorilor România, instituţie care poate lua rapid măsuri împotriva unei companii care se poartă abuziv cu clienţii şi o poate obliga să îi despăgubească.
Irina Chirițoiu, director Centrul European al Consumatorilor România: "Dacă pasagerii sunt anunţaţi cu mai puţin de 2 săptămâni înainte de plecare, au dreptul la asistentă şi compensaţii de la 200 la 600 de euro."
Există temei legal să fii despăgubit în astfel de cazuri pentru că există norme europene clare şi litigiul cu o firmă din afara României poate fi soluţionat rapid. Şi nu uitaţi că aveţi dreptul să returnaţi în 14 zile orice lucru cumpărat online, tot în urma unei decizii de aliniere la nivel european. În cazul în care produsele comandate nu sosesc, sunaţi imediat la bancă şi refuzaţi plata. Altfel stau lucrurile dacă site-urile sunt din afara spaţiului comunitar, cum ar fi ţările asiatice sau Statele Unite.
Irina Chirițoiu, director ECC România: „Dacă există consumatori români care fac achiziţii pe site-uri înregistrate în America şi în China sau în spaţiul extraeuropean cea mai bună protecţie pe lângă partea de informare vizavi de termene şi condiţii este plată cu cardul. Pentru că în cazul în care produsele nu sosesc atunci ele poate merge la bancă să facă refuz la plata şi îşi recuperează banii."
Românii nu sunt întotdeauna informaţiÎn mediul online, la nivelul Uniunii, situaţia e clară, orice produs comandat poate fi returnat, fără să invoci un motiv. Deschizi coletul şi nu îţi place ce vezi, îl trimiţi înapoi şi ceri returnarea banilor.
În mediul offline însă, legislaţia e încă neclară şi unele magazine vă pot cere că cumpăraţi alt produs de acceași contravaloare. Legislaţia românească, aliniată la cea comunitară, are însă o prevedere clară în cazul în care aţi cumpărat de pildă, o jucărie, iar acasă vă daţi seama că poate reprezenta un pericol pentru copilul dumnevoastră, o puteţi returna chiar dacă aţi distrus ambalajul.
Paul Anghel, director general ANPC: "Dacă produsul este neconform, operatorul economic are obligativitatea să returneze suma încasată pentru acel produs."
Problema este că cetăţenii nu sunt întotdeauna informaţi în România, în privinţa drepturilor lor, susţine preşedintele unui ONG care activează în zona de protecţie a consumatorilor. Costel Stanciu acuză autorităţile noastre că nu îşi fac treaba la fel cum procedează omologi din alte state membre, atunci când nu e vorba de alerte europene, ci de probleme pe plan local.
Costel Stanciu preşedinte APC: "Ni s-a întâmplat şi nouă, APC să nu ni se răspundă la sesizări atunci când am reclamat încălcări ale legii din partea unor mari operatori economici. Cetățeanul la ora actuală în România e pe cont propriu, să învețe singur să îşi cunoască drepturile."
Protecţia consumatorului european a ajuns până şi în domeniul bancar, unde reglementările au evoluat mult, în favoarea clientului, în ultimii 10 ani, în special în cazul creditelor. Ai anumite termene în care poţi renunţa la un împrumut, dar sunt şi obligaţii clare pentru creditori, care trebuie să te informeze corect şi cu mult timp înainte de semnarea actelor.
Există măsuri de protejare a clientului şi în privinţa intereselor financiare ale consumatorilor. La conturile de plată au fost impuse tot la nivel de UE informaţii tot mai clare despre comisioane de la bănci dar şi proceduri simplificate la mutarea de la o bancă la alta, în acelaşi stat sau dintr-un stat în altul. Măsurile protecţioniste au venit treptat în cei 12 ani şi avem tendinţa să uităm cum era înainte de adoptarea lor.
Vera Jourova, comisar european pe consumatori: „Am un sfat pentru consumatorii români - aveţi grijă ce cumpăraţi, din orice ţară, plajă este atât de largă, dar avantajul pieţei unice europene este că ai produse fără costuri ascunse, sunt multe avantaje pe care oamenii le văd cu ochii lor."
Legislaţia europeană se îmbunătăţeşte permanent, în funcţie de evoluţia pieţei comunitare. Luna trecută, de exemplu, au fost sporite măsurile de siguranţă în industria alimentară. Eurodeputaţii au votat şi aprobat înfiinţarea unui registru european, în care să fie trecute toate studiile nefavorabile, indiferent de ţară, pentru a nu mai fi ţinute la secret verificările care semnalează existanța unor riscuri şi probleme. Iar mărfurile alimentare vor avea norme mai restrictive la compercializarea în mediul online.
Uniunea Europeană impune în prezent norme stricte de siguranță pentru jucării, produse cosmetice și farmaceutice, utilaje, dar şi la articole de uz casnic şi pentru locuinţe. Toate aceste impuneri sunt dreptul nostru, ca cetăţeni europeni, de a beneficia debunuri şi servicii sigure, iar pentru asta trebuie să ieşim la vot, pe 26 mai.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , europa , ue , beneficii , protectia consumatorului , eu yes la vot
Dată publicare: 22-05-2019 19:58