Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tensiuni între jucători și jurnaliști înainte de Belgia-România. Reacția lui Adrian Rus când a trebuit să răspundă în engleză

După înfrângerea de luni seară a Belgiei cu 0-1 în faţa Slovaciei la Euro 2024, Amadou Onana a răbufnit la adresa unui jurnalist care l-a numit André, adică numele portarului de la Manchester United.

Jucătorul de la Everton s-a supărat după ce a fost confundat cu... André Onana, portarul camerunez al lui Manchester United. "Nu mă cheamă André", a replicat mijlocaşul belgian în engleză, vizibil enervat.

Acelaşi jurnalist a avut în mod clar o seară dificilă, deoarece, cu câteva minute mai devreme, Kévin De Bruyne l-a ignorat când a vrut să-i adreseze o întrebare în limba engleză, potrivit News.ro.

Jucătorul echipei Manchester City a ridicat din sprâncene, spunând "oh, ok", înainte de a părăsi zona mixtă fără a da cea mai mică explicaţie.

În schimb, de partea adversarei Belgiei din grupa E, România, problema nu pare să fie limba engleză. La conferinţa de presă de marţi seară, lui Adrian Rus i s-au adresat două întrebări din partea unui jurnalist englez.

După ce a întrebat dacă să răspundă în română sau în engleză, Rus a început să vorbească limba română. Însă jurnalistul l-a rugat să răspundă în engleză.

Rus s-a scuzat, spunând că engleza să nu este foarte bună, dar totuşi a răspuns în limba lui Shakespeare, iar la final jurnalistul l-a felicitat, spunându-i că se descurcă foarte bine.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult