Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un nou scandal după partida Austria - Macedonia de Nord. UEFA a deschis o anchetă

Federaţia de Fotbal din Macedonia de Nord a cerut UEFA sancţiuni împotriva jucătorului austriac Marko Arnautovici, după incidentul de la meciul de pe Arena Naţională.

UPDATE: Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a deschis, marţi, o anchetă disciplinară împotriva jucătorului austriac Marko Arnautovic, care a recunoscut că ar fi proferat invective cu ocazia meciului câştigat de echipa sa în faţa Macedoniei de Nord (3-1), duminică, pe Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul Grupei C a EURO 2020, informează AFP.

Forul continental a numit "un inspector etic şi disciplinar" pentru a ancheta asupra "incidentului" care l-a implicat pe atacantul austriac în vârstă de 32 de ani, a anunţat UEFA într-un comunicat dat publicităţii, fără precizări privind sancţiunea pe care o riscă.

La partida de duminică, Arnautovici l-ar fi insultat pe macedoneanul Ezgjan Alioski, după ce a marcat al treilea gol al întâlnirii. Arnautovici, al cărui tată este de origine sârbă, ar fi făcut referire la originile albaneze ale fundaşului macedonean, potrivit News.ro

Arnautovici şi-a cerut scuze şi a negat că ar fi făcut remarce rasiste.

Citește și
Polonia- Slovacia, la EURO 2020. Meciul arbitrat de Ovidiu Hațegan poate fi urmărit pe PRO TV și pe VOYO.RO
Polonia - Slovacia, 1-2 la EURO 2020. Ovidiu Hațegan a acordat primul cartonaș roșu al turneului

"Am trimis o scrisoare la UEFA prin care cerem o amendă foarte mare împotriva jucătorului Marko Arnautovici", a anunţat forul de la Skopje.

Reprezentativa Austriei a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, selecţionata Macedoniei de Nord, într-un meci din grupa C a EURO 2020.

A fost primul meci găzduit de România la un turneu final al Campionatului European.

Macedonia de Nord, reclamată de Grecia la UEFA

 

Un alt scandal iscat după partida Austria - Macedonia de Nord a fost legat de o posibilă încălcare a acordului de la Prespa, care a încheiat un sfert de secol de dispute între Atena şi Skopje. 

Ministrul grec de externe Nikos Dendias a trimis, duminică, o scrisoare omologului său nord-macedonean, Bujar Osmani, solicitând echipei de fotbal să respecte acordului, prin care s-a schimbat numele acestei foste republici iugoslave.

În scrisoare, Dendias a subliniat că echipa Macedoniei de Nord nu poate juca la Campionatul European sub acronimul MKD, deoarece ar trebui utilizat altul, care să corespundă numelui oficial, cum ar fi NM (Macedonia de Nord) sau RNM (Republica Macedonia de Nord),

În plus, ministrul a solicitat intervenţia lui Osmani pentru ca numele federaţiei de fotbal (FFM - Federaţia de Fotbal din Macedonia) să fie schimbat oficial şi să fie folosit noul nume constituţional al statului balcanic, care duminică, la Bucureşti, a jucat primul meci din istoria sa într-o fază finală a Campionatului European.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult