Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Italia a învins Turcia, scor 3-0, în meciul de deschidere al Euro-2020

Your browser doesn't support HTML5 video.

EURO 2020, Turcia - Italia. Reprezentativa Italiei a învins, vineri, la Roma, cu scorul de 3-0 (0-0), selecţionata Turciei, în primul meci de la Campionatul European din 2020.

Squadra Azzurra, campioană continentală în 1968 şi finalistă în 2000 şi 2012, a făcut un joc excelent şi s-a impus meritat, prin autogolul lui Merih Demiral (53) şi reuşitele lui Ciro Immobile (66) şi Lorenzo Insigne (79).

Italia a dominat categoric jocul în faţa unei echipe a Turciei care a dat o replică foarte palidă, limitându-se la o apărare supraaglomerată. Echipa antrenată de Roberto Mancini a încheiat cu 24 de şuturi la poartă şi un raport de 8-0 la mingile expediate pe spaţiul porţii.

Gazdele au început bine dar a durat până şi-au reglat tirul, Immobile (3), Insigne (18) şi Bonucci (20) fiind imprecişi. Prima ocazie mare de gol al turneului s-a consumat în min. 22, când mingea expediată cu capul de Chiellini din centrul careului a fost respinsă de sub transversală de portarul Cakir.

Citește și
metrou bucuresti
Transport gratuit cu metroul pentru cei care au cumpărat bilete la meciurile EURO 2020 din Bucureşti

 

Barella (29) şi Immobile (33) au fost şi ei inexacţi, Insigne (37) şi Immobile (43), lipsiţi de forţă în şut, iar Berardi (45) a luftat în careu. Italienii au cerut de mai multe ori penalty, dar cea mai justificată a părut cererea din min. 45, când mingea şutată de Spinazzola l-a lovit în mână pe Celik, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

După ce oaspeţii au fost cei care au avut prima oportunitate din repriza secundă, un şut din unghi al lui Cengiz Under (52), reţinut de Donnarumma, Italia a deschis scorul printr-un autogol: Berardi a centrat în forţă în faţa porţii, iar mingea a intrat în plasă din Demiral, fundaşul lui Juventus (53).

Italienii au simţit gustul golului şi acţiunile lor au devenit şi mai incisive, dar Cakir a respins şutul din unghi al lui Spinazzola (54), a blocat mingea şutată de Locatelli (58). Portarul turc a respins şi un nou şut al lui Spinazzola (66), însă nu s-a mai putut opune reluării lui Immobile (66) din 5 metri.

Turcia a avut o oportunitate prin Kenan Karaman (75), însă Donnarumma a fost la post.

Insigne a închis tabela (79), cu un şut la colţul lung, din pasa lui Immobile, după o minge degajată greşit de portar.

Turcia putea înscrie golul de onoare, dar Chiellini a avut o intervenţie salvatoare în prelungiri în faţa lui Burak Yilmaz (90+2).

Italia a marcat în premieră trei goluri la un turneu final al EURO.

Echipa antrenată de Roberto Mancini a ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere şi nu are gol primit în 2021.

Potrivit Agerpres, Turcia a primit vineri seara tot atâtea goluri câte a încasat în toate cele zece partide din preliminarii.

În 11 partide directe cu Turcia, Italia are opt victorii şi trei egaluri.

Sâmbătă va avea loc celălalt meci din Grupa A, Ţara Galilor - Elveţia (Baku, 16:00).

Pe 16 iunie, în etapa a doua, Turcia va întâlni Ţara Galilor (19:00, Baku), iar Italia va înfrunta Elveţia (22:00, Roma).

Turcia - Italia 0-3 (0-0) Au marcat: Merih Demiral (53, autogol), Ciro Immobile (66), Lorenzo Insigne (79). Roma, Stadio Olimpico EURO 2020 - Grupa A

Au evoluat echipele: Turcia: 23. Ugurcan Cakir - 2. Zeki Celik, 3. Merih Demiral, 4. Caglar Soyuncu, 13. Umut Meraş - 5. Okay Yokuşlu (21. Irfan Can Kahveci, 64) - 6. Ozan Tufan (22. Kaan Ayhan, 64), 9. Kenan Karaman (26. Halil Dervişoglu, 77), 11. Yusuf Yazici (7. Cengiz Under, 46), 10. Hakan Calhanoglu - 17. Burak Yilmaz (căpitan). Selecţioner: Şenol Guneş. Rezerve neutilizate: 1. Mert Gunok, 12. Altay Bayindir - 8. Dorukhan Tokoz, 14. Taylan Antalyali, 15. Ozan Kabak, 16. Enes Unal, 19. Orkun Kokcu, 25. Mert Muldur. Italia: 21. Gianluigi Donnarumma - 24. Alessandro Florenzi (2. Giovanni Di Lorenzo, 46), 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini (căpitan), 4. Leonardo Spinazzola - 18. Nicolo Barella, 8. Jorginho, 5. Manuel Locatelli (16. Bryan Cristante, 74) - 11. Domenico Berardi (20. Federico Bernardeschi, 85), 17. Ciro Immobile (9. Andrea Belotti, 81), 10. Lorenzo Insigne (14. Federico Chiesa, 81). Selecţioner: Roberto Mancini. Rezerve neutilizate: 1. Salvatore Sirigu, 26. Alex Meret - 12. Matteo Pessina, 13. Emerson, 15. Francesco Acerbi, 22. Giacomo Raspadori, 23. Alessandro Bastoni.

Arbitru: Danny Makkelie; arbitri asistenţi: Hessel Steegstra, Jan de Vries (toţi din Olanda); al patrulea oficial: Stephanie Frappart (Franţa); arbitru de rezervă: Mikael Berchebru (Franţa) Arbitru video: Kevin Blom (Olanda); arbitri asistenţi video: Pol van Boekel (Olanda), Christian Gittelmann (Germania), Bastian Dankert (Germania) Delegat UEFA: Angelo Chetcuti (Malta), observator UEFA pentru arbitri: Lutz Michael Froehlich (Germania) Cartonaşe galbene: Caglar Soyuncu (88), Halil Dervişoglu (90).

Campionatul European de Fotbal se vede în direct la PRO TV și pe VOYO (pe bază de abonament).

 

  Programul EURO 2020. Toate meciurile se văd pe PRO TV și PRO X  

 

Italia, primul turneu final după ce a ratat Mondialul din 2018

 

Squadra Azzurra, cvadruplă campioană mondială, revine la un turneu final după ce a ratat incredibil participarea la Cupa Mondială din Rusia, în 2018, o veritabilă tragedie naţională în Peninsulă.

Italia are un titlu continental în palmares, obţinut în 1968, dar şi două finale, în 2000 şi 2012. De partea cealaltă, Turcia este la a cincea sa participare la un turneu final european, cel mai bun rezultat fiind semifinala din 2008.

Selecţionerul Roberto Mancini a construit o echipă tânără, atractivă şi exuberantă, potrivit Reuters, care începe turneul final cu ambiţia de a ajunge în finala de la Londra, la cinci ani după ce s-a oprit în sferturile ediţiei din Franţa, eliminată la penalty-uri de Germania.

Italienii, neînvinși de 27 de meciuri

 

Italia este neînvinsă de 27 de meciuri, serie care a început în septembrie 2018, iar ultimul test confirmă forma echipei, 4-0 cu Cehia.

Mijlocaşul Marco Verratti (PSG), o piesă cheie a echipei antrenate, nu va putea juca în meciul cu Turcia, din cauza unei accidentări, dar se speră în recuperarea sa pentru a doua partidă din grupă, cea cu Elveţia. Probabil în locul său va evolua Manuel Locatelli.

''Italia are mai multă calitate decât echipa din 2016, dar va trebuie să dovedim acest lucru'', a declarat fundaşul dreapta Alessandro Florenzi, care a adăugat că echipa trebuie să treacă de sferturi pentru a-şi dovedi valoarea.

Turcia impresionează în meciurile mari

 

Italia va avea o misiune dificilă contra Turciei, o echipă talentată şi încăpăţânată, care a impresionat în meciurile grele.

Turcia a luat patru puncte în două meciuri contra campioanei mondiale Franţa în preliminarii, iar apoi a învins Olanda în calificările pentru Cupa Mondială din 2022 (4-2), obţinând rezultate de egalitate cu Germania şi Croaţia (3-3).

Contrar a ceea ce ar putea lăsa să se creadă din aceste rezultate, forţa echipei Turciei este dată de apărare, care a încasat doar trei goluri în zece partide în preliminariile EURO, condusă de Caglar Soyuncu (Leicester) şi Merih Demiral (Juventus).

Antrenorul Şenol Guneş a condus echipa Turciei la cea mai mare performanţă din istoria sa, bronzul la Cupa Mondială din 2002, iar acum speră să realizeze o performanţă similară la turneul european.

Playmakerul echipei este Hakan Calhanoglu (AC Milan), care e obişnuit cu Stadio Olimpico, compartimentul ofensiv fiind susţinut şi de atacantul ''veteran'' Burak Yilmaz (35 ani), campion al Franţei în ultimul sezon cu Lille, la care joacă şi conaţionalii săi Zeki Celik şi Yusuf Yazici.

Italia nu a pierdut niciodată în faţa Turciei în zece partide anterioare, în toate competiţiile, obţinând şapte victorii.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult