Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Când ar putea fi externat Eriksen. Cerere inedită a fotbalistului de pe patul de spital

Cazul lui Eriksen a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul s-a prăbuşit pe gazon în minutul 43 al meciului Danemarca - Finlanda (0-1), disputat sâmbătă. El a fost resuscitat pe teren, înainte de a fi transportat la un spital, unde se află în prezent.

Acum, decarul danezilor este internat la un spital din Copenhaga, iar veștile de acolo sunt tot mai bune.

Se pare că Eriksen ar putea fi externat încă de miercuri, 16 iunie, potrivit italienilor de la Gazzetta Dello Sport. Cu toate acestea, danezul va mai avea de așteptat până când va primi un diagnostic concret.

Marți, Christian Eriksen a postat prima sa poză în spital

“Salutare! Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele incredibile primite din toată lumea. Înseamnă enorm pentru mine şi pentru familia mea. Mă simt bine, mai trebuie să fac unele investigaţii medicale la spital, însă sunt bine. Acum, îi voi susţine pe băieţii din echipa Danemarcei în următoarele meciuri. Jucaţi pentru toată ţara. Toate cele bine!” , a fost mesajul lui Christian Eriksen.

În ultimele zile, medicii au efectuat mai multe analize amănunțite la inimă pentru a încerca să stabilească ce a dus la momentul șocant de sâmbătă.

Citește și
Danemarca
Jucătorii danezi critică UEFA pentru că au fost nevoiți să reia meciul cu Finlanda, după stopul cardiac suferit de Eriksen

De asemenea, o veste inedită este că Eriksen l-a rugat pe bucătarul naționalei din Danemarca să îi pregătească o pizza.

"Apetitul nu lipsește, un semn bun în privința stării de sănătate a lui Eriksen", mai scriu italienii.

Eriksen a fost vizitat la spital de familie, de medicul naționalei, Martin Boensen și colegii de Kjaer și Schmeichel.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult