Prima imagine cu Christian Eriksen de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis de fotbalistul danez

62196080
Instagram

Christian Eriksen a postat prima sa poză în spital de când a suferit un stop cardiac, în timpul confruntării din Danemarca - Finlanda de la Euro 2020, meci care a avut loc sâmbătă.

"Salutare! Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele incredibile primite din toată lumea. Înseamnă enorm pentru mine şi pentru familia mea. Mă simt bine, mai trebuie să fac unele investigaţii medicale la spital, însă sunt bine.


Acum, îi voi susţine pe băieţii din echipa Danemarcei în următoarele meciuri. Jucaţi pentru toată ţara.


Toate cele bine!" , a fost mesajul lui Christian Eriksen.

 

Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul Danemarca - Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

 


Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de un material alb ţinut în jur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient. Jucătorul a ajuns la spital şi medicii au precizat că este stabil şi că este în stare bună.


Meciul s-a reluat după aproape două ore şi a fost câştigat surprinzător de Finlanda, cu 1-0.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62194502
Euro 2020. Programul zilei de marţi. Franța-Germania
În programul de marţi de la Euro-2020 figurează două meciuri, ambele în grupa F şi avându-le în prim plan pe campioana europeană en-titre Portugalia şi pe cea mondială, Franţa.
62195987
Spania - Suedia, 0-0 la EURO 2020. Primul meci fără goluri la acest turneu
Echipele de fotbal ale Spaniei şi Suediei au terminat la egalitate, 0-0, luni seara, pe Stadionul La Cartuja din Sevilla, în Grupa E a turneului final EURO 2020.
62195938
Polonia - Slovacia, 1-2 la EURO 2020. Ovidiu Hațegan a acordat primul cartonaș roșu al turneului
Slovacia a învins Polonia cu 2-1, într-un meci din grupa E de la EURO 2020 arbitrat de o echipă condusă de românul Ovidiu Hațegan.