Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ePlan. Marian Ene, director general adjunct Aria Business: "Afacerile au nevoie de mai mult decât de finanțare"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Acces la finanțare antreprenorilor care se află la început de drum sau care au afaceri mici, însă, care nu au găsit o soluție în sistemul de banking clasic.

Acesta este subiectul pe care Andrei Radu – CEO GPeC și prezentator ePlan by Stirileprotv.ro și Marian Ene – director general adjunct Aria Business – BT Mic l-au dezbătut în cadrul ePlan by Stirileprotv.ro.

Marian Ene, absolvent de Studii Economice, cu o experiență de peste 17 ani în domeniul Banking, este cel care a revoluționat ideea de start-up online și a făcut ca, astăzi, programul său să fie o premieră în România.

Andrei Radu: Așa cum am spus, este o premieră în domeniu. Știi să mai existe programe similare? Marian Ene: "Programe similare probabil că există, tot timpul există genul acesta de acceleratoare, foarte puțin probabil să existe un astfel de program integrat, cum ne place nouă să-i spunem, adică, dus de la cap la coadă. De la nivelul de idee, până la nivelul de program pus la punct și astfel, de câteva zile, spre bucuria noastră, este și un program 100% funcțional, care aduce roade partenerilor noștri și clienților noștri". Andrei Radu: Cu ce se diferențiază? Ce a presupus acest program? Marian Ene: "Noi, BT Mic, suntem o companie specializată în finanțare. Cu asta ne ocupăm, la asta ne pricepem cel mai bine. Finanțăm afacerile mici și la început de drum. Ce înseamnă asta? Înseamnă că intervenim acolo unde este mai mare nevoie. Când este mai mare nevoie, decât atunci când ești la început? Nouă ne-a luat mult timp să înțelegem că business-urile au nevoie de mai mult decât finanțare. Cu atât mai mult în perioada pandemiei. Și în perioada pandemiei, am încercat să avem inițiative în zona de mai mult decât finanțare. Una dintre ele, este campania noastră de marketing “Cumpără de la o afacere mică”. Ce am făcut? Ne-am folosit toate resursele pe care le-am avut la dispoziție, astfel încât să îndemnăm pe toată lumea din jurul nostru să cumpere de la afaceri mici". Iar de aici a venit și ideea revoluționară a lui Marian Ene de a face ca afacerile mici să fie disponibile și în mediul online, nu numai în cel offline. Marian Ene: "Cu ce ne diferențiem în proiectul acesta, care deja a devenit rogram, ne diferențiem cu faptul că nu oferim o soluție la cheie. (...) Noi am ales să învățăm antreprenorii de lângă noi să pescuiască. Adică nu le-am oferit o soluție la cheie ci i-am ținut lângă noi cap coadă, pe toată perioada proiectului, astfel încât să învețe să își poată gestiona singuri magazinul online pe termen lung". Obiectivul proiectului este ca, în final, antreprenorii să ajungă să fie sută la sută independenți, mai precizează Marian Ene. Andrei Radu: Când a început programul? Cum ați selectat acele companii? Marian Ene: "Ideea a venit spre finalul anului trecut, am pus toate lucrurile la punct la începutul anului acesta și primele discuții cu clienții le-am avut începând cu luna martie. Cum am selectat cei 30 de clienți? Noi ne pricepem la finanțare și clar că i-am selectat dintre clienții noștri. Noi avem o abordare în zona de finanțare extrem de personalizată, o abordare care presupune cunoașterea în detaliu a clienților noștri. În consecință, cu ajutorul consultaților noștri, am identificat acei clienți care au un potențial în zona de a-și creea un magazin online, dar și doresc să se întâmple asta".

Citește și
Alexandru Negrea, Andrei Radu
ePlan. Sfaturi pentru magazinele online care vor să aibă succes în social media

Andrei Radu: Deci, au fost 30 de companii inițial, selectate dintre clienții BT și din care au rămas câți finaliști? Marian Ene: "Cei 30 au trecut cu toții prin partea teoretică. (...) Din cei 30 au rămas 10 cu care am mers mai deprte și în migrare de la teorie la practică și au fost selectați din mai multe domenii. De la zona clasică în online de articole vestimentare, zona de food, florării online, până la domenii de activitate absolut noi. Avem pe cineva care face comercializare de furaje în zona online și deja a început să primească comenzi". Andrei Radu: Deci, din cei 30 au rămas 10 care au intrat în etapa practică și pentru care s-au dezvoltat magazine online... Marian Ene: "Au avut loc discuții 1 to 1 cu fiecare dintre ei, astfel încât fiecare să-și înțeleagă potențialul domeniului de activitate în care lucrează în zona de online. Au înțeles care le sunt avantajele lor competitive, au înțeles care le este și concurența și, așa cum este firesc, au învățat și lucruri legate de partea de digital marketing. Asta a fost o primă etapă, apoi am trecut la lucruri tehnice. (...) Acum suntem în etapa în care magazinele sunt active, sunt sus, le găsiți pe blogul BT Mic. Proiectul nostru nu se oprește aici. Pentru noi sunt importante și următoarele trei luni de zile". Andrei Radu: Ce urmează? Marian Ene: "Rămânem alături de partenerii noștri, de antreprenori, pentru a le oferi suport în tot ceea ce urmează pentru următoarele trei luni de zile". Andrei Radu: Ce implicare a presupus din partea celor care au beneficiat de acest accelerator? Marian Ene: "Ne-au oferit cea mai imortanta resursă a anilor noștri: timpul lor. (...) Clienții nu au fost acolo doar cu timpul și know-how, ci au avut și o implicare financiară, ei asigurând bugetul pentru campania de marketing de după lansare". Din punct de vedere financiar, antreprenorii au investit pentru marketing-ul propriei lor afaceri, detaliază Marian Ene.

Andrei Radu: Ce lecții putem să tragem în această etapă a programului? Marian Ene: "Lecția cea mai importantă este aceea că antreprenorii mici își doresc să intre în online, dar pare pentru ei un teren sau un domeniu greu de accesat. Au nevoie de foarte mult suport și trebuie să fim lângă ei pe tot parcursul procesului. Dacă am lua-o de la capăt, probabil că o s-o luăm de la capăt, asta este o lecție importantă pe care am învățat-o, aceea de a nu oferi soluții la cheie, ci de a-i ține lângă tine pe tot parcursul procesului pentru a înțelege și a deveni autonomi ulterior". Marian Ene are în plan și o nouă etapă a programului său. Însă, important este faptul că lucruile se întâmplă la propriu, iar magazinele sunt vizibile și în online. Andrei Radu: Ce a făcut fiecare partener? Marian Ene: "MTH Digital – acolo am învățat, împreună cu ei, lucruri despre digital marketing, diferența între marketingul clasic și zona de digital marketing și cum ar trebui să ne setăm un buget. Au mai fost cei de la GoMag, care ne-au oferit platforma pentru magazinele online. Cei de la Trust-It, care se ocupă cu o zonă la care nu te-ai fi gândit. Ne-au ajutat pe zona de consultanță. Hosterion care ne-au ajutat cu partea de găzduire și partenerii noștri de la EFSE, care au pus umăr cu noi în zona de finanțare a întregii campanii. Și de G-Pack - acolo s-a pus baza a tot ce înseamnă baza mediului online".

Andrei Radu: Cum vedeti voi sectorul de e-commerce din România și potențialul lui de creștere în viitorul apropiat? Marian Ene: "Dacă am face o introspecție în ceea ce ne privește și ne-am uita la cum eram acum câțiva ani și cât comandam din online acum câțiva ani, ne dăm seama că este un sector care a luat un avânt extraordinar și este un sector care are un potențial extrem de mare". 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult