Răgușeala, simptom pentru infecția cu virusul HPV. Cum îți dai seama dacă ai o simplă răceală sau nu
Your browser doesn't support HTML5 video.
Răguşeala care durează mai mult de trei săptămâni se numeşte „simptom cronic” şi are nevoie de vizualizarea corzilor vocale de către medicul ORL. E posibilă cu ajutorul unui tub subţire.
Dr. Mirabela Soare, medic specialist ORL: Ajungem să vedem structura corzilor vocale şi mobilitatea acestora, modul în care se mişcă, dacă au mişcări normale, dacă închid spaţiul laringian complet.
Vedem laringele format din benzi extrem de subţiri. Cu ajutorul acestora vorbim. Infecţia cu virusul HPV este unul dintre motivele răguşelii prelungite. Ce face acest virus?
Dr. Mirabela Soare, medic specialist ORL: Se dezvoltă din epiteliul corzii vocale nişte excrescenţe. Dau răguşeală, dau dificultăţi la respiraţie în funcţie de cât de afectată e zona. Orice boală e tratabila cât timp diagnostciul se pune cât mai curând.
Virusul HPV afectează, în cazul persoanelor de sex feminin, preponderent, zona genitală. Poate determină leziuni canceroase.
Program naţional de vaccinare pentru fetete cu vârste între 12 şi 18 aniExistă program naţional de vaccinare pentru fetete cu vârste între 12 şi 18 ani. După 18 ani şi până la 45 de ani, vă puteţi vaccina, dar suportaţi costurile.
Prof. Dr. Radu Vladareanu, medic primar ginecolog: Vaccinul odată făcut îţi oferă siguranţa că niciodată nu te vei mai infecta cu tipuri din vaccin 16, 18. De acum înaitne nu te vei mai infecta cu el pentru că e posibil ca în viaţa adultă să te reinfectezi cu virusul care dă boala.
În programul gratuit de vaccinare nu sunt incluşi şi băieţii, deşi şi aceştia dezvolta leziuni produse de HPV. Este vorba de leziuni ale laringelui ori ale amigdalelor. Dar şi despre leziuni în zona anală.
Vorbim despre un virus care se ia şi piele pe piele, mucoasă pe mucoasă. Iar prezervativul nu oferă protecţie de 100%. În lume, sunt vaccinaţi şi băieţii în intervalul de vârsta 12-18 ani.