Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se avizează medicamentele și vaccinurile la EMA, în procedură de urgență. Interviu cu dr. Radu Botgros

Your browser doesn't support HTML5 video.

Aprobarea medicamentelor și vaccinurilor care ajung inclusiv pentru pacienții din România reprezintă în mod normal un proces de lungă durată.

Dar sunt situații speciale, cum a fost în cazul pandemiei, când procesul de avizare se realizează în doar câteva luni, respectându-se totuși toate protocoalele și normele în vigoare.

Verificările sunt făcute de experți ai Agenției Europene a Medicamentului, pe scurt EMA. Este o autoritate formată din sute de specialiști, care au rolul de a verifica amănunțit fiecare studiu efectuat de o companie producătoare, înainte ca tratamentele să primească autorizația necesară.

Dr. Radu Botgros, expert EMA: „În mod normal, un medicament când este aprobat, se așteaptă când toate datele care susțin aplicația respectivă se adună, și în momentul acela se trimit Agenției Europene. În cazul acesta am permis companiilor farmaceutice, ba chiar le-am stimulat să facă acest lucru, ca în momentul în care un set de date era disponibil să ne fie trimis pentru a fi analizat cât mai rapid, astfel încât la sfârșit să avem o scurtare a timpului final de autorizare. Din punct de vedere al setului de date, acesta este mai mare decât la celelalte medicamente. Deci putem fi siguri ca vorbim despre vaccinuri care sunt sigure și eficiente''.

Care sunt exact mecanismele de aprobare a vaccinurilor și medicamentelor aflați chiar de la un expert al Agenției Europene a Medicamentului, într-un interviu difuzat pe stirileprotv.ro și realizat în exclusivitate pentru emisiunea Doctor de bine realizată de Liliana Curea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult