Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce este chirurgia ghidată și de ce nu presupune tăieturi. Explicațiile medicilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Așa-numita chirurgie ghidată produce cea mai mică inflamație. Medicul face intervențiile prin puncte stabilite de computer. Aceste operații nu presupun tăieturi.  

Față de chirurgia orală clasică, chirurgia ghidată pleacă de la aspectul final al dinților reconstruiți. Dr. Ioana Dabura, medic stomatolog protetică dentară: „Plecând de la cum ar trebui să arate dintele ideal, cât de în față, cât de în spate, cât de lat, putem să planificăm în funcție de acel dinte, cum ar trebui să fie implantul acela inserat. Când pacientul nu mai are niciun dinte, noi nu mai avem repere, dar tot ce ține de partea estetică și funcțională se încadrează în niște limite. Avem un echilibru între musculatura din exterior, adică buzele și obrajii, și musculatura din interior, repretentata de limbă. Dinții trebuie să se înscrie în acel loc de forță neutrală, adică forța zero, în care limba nu împinge mai tare decât împing obrajii și buzele - acesta e punctul de pornire.” După ce pacientul vede digital cum va arată lucrarea finală și dupa ce o acceptă, începe a doua etapă a planificării. Dr. Anca Rusu Medic specialist chirurgie dento-alveolară: „Putem să planificăm și alegerea implanturilor. Chirurgia utilizează softuri speciale. Avem nevoie, după consultația inițială, de un computer tomograf, care ne oferă o analiză tridimensională a osului, are loc o scanare digital, iar aceste informații se suprapun. Cu ajutorul softurilor, medicul specialist începe planificarea cazului. Chirurgia ghidată se poate folosi la un singur implant la mai multe, chiar și în cazul restaurarii totale.” Intervenția chirurgicală în cavitatea orală, prin care se reconstruiesc dinți, se poate realiza prin incizii minimale. Vindecarea este astfel rapidă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult