Cancerul depistat la timp poate fi tratat: Medic: ”Marea majoritate a cancerelor sunt curabile”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Este important să înțelegem că atunci când boala este depistată la timp, sunt șanse mari ca tratamentul să își facă efectul și maladia să intre în remisie, însă pentru asta trebuie să urmăm sfatul medicului specialist și, oricât de greu ar fi, să nu renunțăm la tratament.
Dr. Octav Ginghină, chirurg oncolog: ”Azi marea majoritate a cancerelor sunt curabile. Ideea este să fie depistate în stadii incipiente. Ba chiar există cancere, cum este, de pildă, carcinomul papilar tiroidian, în care se discută dacă să mai fie considerat cancer, pentru a nu mai induce această panică pacienților și asta pentru că rezultatele sunt atât de bune. Se discută la Societatea Americană de Chirurgie.”
Când este diagnosticul stabilit, atitudinea modernă este ca acel caz să fie discutat într-o comisie de specialiști, pentru că așa se poate lua cea mai bună decizie pentru acel bolnav. Pe masa de operație se ajunge după ce aflăm părerea fiecărui medic din comisie.
Dar una dintre problemele cu care ne confruntăm este aderența pacientului la tratament. Sunt grele tratamentele și uneori oamenii renunță. Tocmai de aceea este foarte importantă și existența unui psiholog care să stea de vorbă cu pacientul respectiv sau familia. Acest lucru poate face diferența.