„Anestezia” cu alcool crește riscul depresiei, iar acolo unde există deja, o accentuează. Cum ne putem vindeca
Your browser doesn't support HTML5 video.
De un an de zile suntem într-un proces continuu de adaptare, iar pentru mulți poate că o băutură alcoolică ar părea tentantă, pe post de anestezic cu efect intens, repetat la anumite intervale.
Ei bine, tocmai această „anestezie" mărește riscul apariției depresiei adevărate, iar acolo unde există deja, o accentuează. Acestea nu par comportamente periculoase. Și, totuși, pot duce la dependență de alcool. Care este prevenția?
Viorel Roman, psiholog: „E important să își țină un jurnal de consum, pe zile, cel puțin șapte zile, două săptămâni, o lună, să vadă tipar de consum. Mulți oameni consumă, dar nu conștientizează.”
Caiețelul de consum vă arată tiparul pe care îl legați de un pahar. Înseamnă prevenție împotriva alcoolismului. Organismul uman se adaptează la alcool. Adaptându-se, crește doza pe care o tolerează. Dacă, la prima întâlnire cu alcoolul, v-ați amețit de la o bere, peste 10 ani se poate să vă amețiți de la cinci beri. În acest moment, aveți o problemă cu alcoolul.
„Anestezia” cu alcool crește riscul depresiei.
Bogdana Bursuc, psiholog: „Din punct de vedere biologic post-utilizare apare efectul depresiv. Și, mai mult decât atât, problema e tot acolo! Apar multe elemente care pot genera depresie, adică condiția asta medicală, în care, pur și simplu, nu mai am motivație, nu mai am putere, îmi vine să mă ascund.”
Depresia, indiferent ce o produce, înseamă dezechilibru biochimic la nivel cerebral. Tratamentul medicamentos pentru depresie nu dă dependență.
Eduard Motoescu, medic primar psihiatru: „Îl ajută cu substanțe. Organismul lui nu le poate gestiona cum trebuie. Fluxul cu care vin în contact acești receptori e profund perturbat. Un tratament care nu dă dependență. Controlează anumite lucruri profunde din biochimia pacientului, la fel e și în boli cronice mari, cum este hipertensiunea.”
În timpul tratamentului, singura interdicție este tocmai alcoolul, pentru că medicamentele interacționează negativ cu berea, vinul ori tăria.