Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Popcornul pregătit acasă, o sursă excelentă de proteine şi vitamine. Când devine periculos

Your browser doesn't support HTML5 video.

Popcornul e un simbol al relaxării în zilele libere. Mulţi dintre noi iau în braţe, ca să vadă un film de Crăciun, un castron mare de floricele, fără să ştie că, pregătite simplu, în ceaun, pot fi o sursă excelentă de proteine şi vitamine.

Ca să staţi fără griji pentru silueta, vă spunem şi ce variante să căutaţi pentru alte două plăceri care nu ţin cont de anotimp: îngheţată şi cremă de ciocolată.

Fiecare explozie e un spectacol, miezul bobului de porumb, altfel tare ca piatra, se dilata brusc la căldură. Amidonul din el se transformă într-o gelatină fierbinte şi rupe cu zgomot coaja gălbuie. Rezultatul e o capodoperă albă, crocantă şi aburindă.

Cinematografele americane au impus moda popcornului, iar floricelele sunt o gustare aproape invariabil asociată cu vizionarea unui film. Însă istoria boabelor săritoare merge până în Antichitate, când oamenii încălzeau nisip la foc şi apoi prăjeau porumbul în el. Într-o peşteră din statul american Utah au fost găsite floricele a căror vechime a fost estimată la o mie de ani.

Indienii americani obișuiau să creadă că în fiecare bob de porumb trăia un spirit liniștit, care devenea atât de nervos în momentul în care simțea focul arzând încât „casa" lui începea să se miște. Când căldurea devenea de nesuportat, spiritele ieşeau din locuințele lor într-un acces de furie.

În locuinţele noastre moderne avem tot ce ne trebuie ca să facem în 5 minute o mâncare sănătoasă, care conține vitamine, minerale şi antioxidanți. Floricelele au mai multe proteine decât orice alte cereale și mai mult fier decât ouăle sau carnea de vită.

Puteţi cumpăra porumb vândut de ţărani în pieţe sau organic, din magazinele naturiste. La preparare, folosiţi ulei de nucă de cocos sau orice alt ulei cu punct de fum ridicat. Puneţi boabe cât să acopere fundul vasului.

Pe măsură ce auziţi boabele pocnind, agitaţi tigaia astfel încât boabele să-şi schimbe poziţia şi să se facă uniform.

Cand devine o problema pentru sanatate?

Popcornul pentru microunde poate conţine aşa numiţi acizi trans, un tip de grăsimi cu efecte nocive asupra organismului. Rareori în plic veţi găsi unt şi practic niciodată caşcaval, e un ulei hidrogenat cu arome.

Aşa ajungem la toping. Pentru amatorii variantelor bio, spirulina poate fi un topping ideal. Puteţi adăuga la prăjire fulgi de drojdie inactivă, care, pe lângă faptul că va face floricele untoase, are şi un conţinut ridicat de vitamine.

Dacă vă plac floricelele dulci, puteţi folosi zahăr ecologic din sfeclă, mult mai puţin prelucrat decât zahărul alb rafinat şi, dacă silueta vă permite, miere sau ciocolată organică.

Între timp, gata preparata, îngheţata îşi aşteaptă degustători chiar şi în cea mai friguroasă perioada din an. Înfofoliţi temeinic şi cu şerveţelul la nas, romanii se bucura de minunea din cornet.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult