Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poluarea are impact direct şi sever asupra rinichilor. Care sunt cele mai mari riscuri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poluarea are impact direct şi sever asupra rinichilor. Şi, totuşi, nu toţi oamenii care locuiesc în oraşe extrem de poluate vor ajunge la insuficienţă renală, din cauza poluării. Cele mai mari riscuri le au diabeticii, care trăiesc în noxe.

În afară de inimă şi de creier, toate organele umane sunt filtre bio-chimice. În poluarea atmosferică găsim gaze, care pot fi dispersate. Şi găsim - cel mai periculos- particule solide. Ştefan Voicu, Facultatea de Chimie Aplicată: ”În aer există particule de plastic, de ciment, de praf, fie că introducem prin respirat, prin băut sau mâncat nu vor afecta un singur organ, ci toate organele, şi plămânii şi rinichii, ele vor ajunge în sânge şi vor afecta tot organismul”.

Rinichii sunt filtrele perfecte ale sângelui. Sunt afectaţi sever de 3 condiţii medicale:

Ştefan Voicu, Facultatea de Chimie Aplicată: ”Poluarea este pe primul loc pentru că fiecare om e supus poluării, hipertensiunea arterială pe locul 2 şi diabetul pe loc 3 în această ordine”. Peste 7 milioane de români au hipertensiune arterială. Şi peste 2 milioane - diabet. Hipertensiunea şi diabetul lovesc, simultan, în rinichi.

Elisabeta Badila, medic primar cardiolog: ”Pe de altă parte, se mai poate lărgi filtrul rinichiului şi acesta începe să piardă chiar proteine şi acest lucru se întâmplă când se asociază cu diabetul”.

Citește și
Cancer
Cele 4 întrebări pe care trebuie să și le pună bolnavii de cancer. „Supravieţuirea este o decizie”

Rinichiul pierde proteine anormal. Situaţia poate duce până la aşa numita acidoză metabolică, o intoxicaţie care duce la colaps.

În diabet, cantitatea mare de glucoză de sânge determină în plus ca terminaţiile nervoase, care comanda funcţionarea organelor, să nu mai fie viabile.

Ştefan Voicu, Facultatea de Chimie Aplicată: ”Este ca şi cum am avea un aparat complex care trebuie să stea în 10 prize, noi începem să scoatem câte un ştecher el nu o să mai funcţioneze!”.

De aceea, tensiunea arterială se determină cel puţin odată pe an. La fel şi glicemia. Pandemia a adus beneficii în privinţa poluării. Nu doar pentru că descărcăm în aer mai puţini poluanţi. Această mască, spun specilaștii, ne protejează de virusuri, adică de particule infime. Particulele solide din poluare sunt mai mari decât virusurile. Deci vor rămâne sigur în mască. În acest an aşadar, am fost expuşi mai puţin poluării datorită acestui obiect. De altfel, specialiştii ne recomandă ca şi atunci când se va termina pandemia şi avem alertă de poluare, să purtăm mască!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult