Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Investigațiile uzuale de care au nevoie pacienții cu hepatită cronică B și C. Cum se tratează

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pacienții cu hepatită cronică B și C au nevoie, la fiecare șase luni, de investigații uzuale de sânge, ecografia abdominală, plus un marker tumoral.

Controlul la acest interval este obligatoriu toată viața, chiar dacă boala e ținută sub control.

Hepatita C beneficiază de mai multe clase de medicamente, care vindecă boala.

Adriana Moțoc, medic primar boli infecțioase: „Dacă găsim viremia, adică particule virale în sânge, ea trebuie tratată cu antivirale și vindecată. Șansa de vindecare se apropie de 100%.”

Totuși, și cei vindecați au nevoie la șase luni de analizele uzuale de sânge, de marketul tumoral numit alfa-feto-proteină și de o ecografie abdominală. Aceasta înseamnă prevenție, de fapt, împotriva cancerului de ficat.

Pentru hepatita B nu există tratament care vindecă boala, dar medicamentele o opresc, astfel încât să nu apară ciroza hepatică și reduc riscul cancerului de ficat. De asemenea, și această boală se evaluează la fiecare șase luni prin analize uzuale, teste specifice de sânge și ecografie abdominală. Pentru hepatita B există vaccin. Este recomandat fiecărui adult. Adriana Moțoc, medic primar boli infecțioase: „Medicii de familie ar trebui să-și testeze adulții și cei care nu au virus, dar nici imunitate, ar trebui să li se recomande vaccinarea.”

Citește și
csid
Zahărul consumă calciul din sânge. Cum ne dăm seama dacă avem deficient de vitamina D

Din 1995, în România, vaccinarea impotriva hepatitei B se face din maternitate.

Adrian Crăciun, medic primar neonatolog: „Suntem printre puținele țări din lume în care se face vaccinul pentru hepatita B la naștere, pentru că un număr foarte mare de mame nu se duc la doctor și nasc fără să știe că sunt purtătoare de antigenul HBs care dă hepatită.”

Când vă faceți testele uzuale de sânge, testați-vă și pentru virusurile hepatice B și C. Infecțiile nu dau simptome.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult