Cum trebuie calculate cele trei mese pe zi. Regulile unei educații alimentare sănătoase
Your browser doesn't support HTML5 video.
”Mănâncă tot din farfurie şi îţi dau deşert!" - iată un exemplu de educaţie alimentară ce trece clasa de generaţii întregi. Asta deşi dăunează atât copilului, cât şi adultului în devenire.
Un astfel de îndemn, în ciuda dorinţelor şi nevoilor celui mic, duce, în timp, la un dezechilibru în organism. Stomacul se destinde, puţin câte puţin, iar receptorii care dau creierului senzaţia de saţietate intra în funcţiune după porţii zdravene de mâncare.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: ”Receptorii care percep preaplinul unui stomac care duc impulsuri la creier de saţietate au nevoie de o cantitate prea mare mare şi atunci el poate să mănânce cât o persoană slabă, dar stomacul lui transmite informaţii false în creier şi atunci soluţia ar fi scăderea progresivă a porţiilor.” Adică, puneţi în farfurie cât credeţi că v-ar satisfice foamea şi daţi apoi un sfert altei persoane. La fiecare masă. Abia după 6 luni apare obişnuinţa unei porţii mai mici.
Pe de altă parte, reţineţi: o ciorbă de legume, fără ca legumele să fie prăjite în ulei în prealabil, oferă distensia gastrică care instalează rapid senzaţia de saţietate. Şi normalizează rapid valorile glicemiei.
Dr. Cornel Toader, medic primar neurochirurg: ”Senzaţia de saţietate vine de la centrii care intregistreaza practic modificări ale glicemiei. Nouă, când ne e foame, ne scade glicemia, odată că mâncăm, baroreceptorii din stomac ne arată că ne-am săturat, pe de altă parte normalizarea valorilor glicemice sunt cel care ne dau senzaţia de saţietate, centrii care inregistrează aşa ceva sunt la nivel hipotalamusului.”
Acestea sunt doar câteva reguli pentru cele trei mese zilnice. Între acestea, încercaţi să beţi doar apă. Sau, dacă nu, să fiţi atenţi cu gustările. Cele mai periculoase sunt cele luate în nebăgare de seamă. La calculator, la volan, la televizor...