Cât de ușor este de fapt să ne lăsăm de fumat. Ce spun specialiștii
Your browser doesn't support HTML5 video.
O țigară, însă, activează receptori în neuroni, care sunt greu de convins să nu mai ceară nicotină. Receptorii pot fi ascunși cu ajutorul medicamentelor. Dar plăcerea țigării, greu de înlocuit, necesită mecanisme fine de înlocuire.
Când casc, mă oxigenez mai repede. Aceasta e, de fapt, nevoia acută a organismului. Pe același mecanism, al beneficiilor căscatului, se sprijină și fumatul. Evident, nu putem vorbi de oxigenare, ci de păcălirea creierului. Iată, deci, cum un întreg viciu, care afectează fiecare celulă umană, se sprijină pe ceva inexistent. De aceea, dacă vreți să vă lăsați de țigări, trebuie să cunoașteți și un pic de fiziologie.
Am fumat, m-am lăsat, iar m-am apucat și tot așa. Dacă m-am lăsat odată, de ce nu pot și a doua oară? Explicația e dublă: biologică și psihologică
Bogdana Bursuc, psiholog: „Cum este o emoție foarte fumoasă, noi ne amintim de fumat și cumva am vrea să fumam un pic, doar de plăcere, nu foarte mult, să nu ne facă rău. Dar e gândul care prevestește dezastrul. Studiile ne spun că în 98,9% dintre persoanele care trag un fum reiau fumatul.”
Odată ce vă apucați de țigări, neuronii, celulele nervoase, se îmbogățesc. Adică în suprafața lui apar receptori pentru nicotină. Dacă îi stimulați cu țigări, dau senzaii plăcute. „Mi-e bine să fumez!”. Dacă vă lăsați un timp, acești receptori se retrag, dar se redeșteaptă rapid, cu o singură țigară.
Bogdana Bursuc, psiholog: „Dacă trag un fum după abstinență, ies imediat receptorii din membrana neuronală. Dau o stare de sevraj. Ei sunt acolo și există o substanță care să îi satisfacă. Biologic.”
În plus, vă reamintiți cât de bine se simte țigara. E o plăcere care nu se poate obține, altfel, ușor. De aceea, dacă vreți să renunțați la țigări, voința nu e de ajuns. Prima oară aveți nevoie de psiholog, ca să învățați cum să înlocuiți plăcerea obținută de țigări.
Iar medicul pneumolog poate să vă prescrie medicamente, care sunt gratuite. Medicația ascunde receptorii pentru nicotină.
Pneumologul nu va spune niciodată să nu mai fumați.
Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Medicamentele diminuează sevrajul la nicotină, adică pe scurt scad plăcerea de a fuma și nevoie de a fuma, dar nu diminuează poftă de a fuma. Fumătorul nu i se ia plăcerea de a fuma pentru că fumul e o plăcere, dar după o săptămână de tratament nu mai au același gust. Nu mai e țigara așa cum o știa el.”
Țigara nu mai are gustul normal. Și nu mai face plăcere. Cu ajutorul medicației. Iar psihologul vă poate ajuta să găsiți modalități prin care să nu mai asociați așteptarea cu o țigară, plictiseala cu o țigară, ori o mică pauză, cu o țigară.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!