Ce riscă cei care stau cu laptopul sau tableta pe genunchi
Your browser doesn't support HTML5 video.
O spune Organizaţia Mondială a Sănăţii, iar noi venim imediat cu explicaţiile.
Tot de la OMS aflăm că e indicat să gândim biologic când vine vorba de protecţia sexuală. Iar că exemplu ni se dă vaccinarea anti-HPV, care ar trebui făcută şi la fete, şi la băieţi. De ce HPV? Pentru că este un virus care se transmite şi dacă folosiţi prezervativul în timpul contactului intim.
În viața intrauterină, testiculele coboară din abdomenul fătului pentru că au nevoie de o temperatura mai mică. Spermatozoizii sunt în siguranță. Temperatura crește însă când un copil ține aproape de zona genitală calculatorul.
Computerul cât mai departe de zona genitală, asta le spun specialiștii persoanelor de sex masculin, indiferent de cât de fragedă e vârsta acestora. Îndeplinesc astfel 3 măsuri de protecție. Vorbim despre protecția materialului genetic.
Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar infertilitate: “Îi învățăm de la 14 ani să evite să stea cu laptopul sau cu tabletă în zona genitală, pe picoare, pelvis. Să nu stea la calculator mai mult de o ora și jumătate și apoi pauză. Este studiu că fumatul afectea grav, iar calculatorul e factor agravant.”
Alte două modificări sunt induse de undele electromagnetice.
Prof. dr. Ionuț Văireanu: “Modificările endocrine induse pot conduce la infertilitate masculină. Pentru băieți, e bine să nu stea cu laptopul pe genunchi. Organismul uman functioaneaza că o mică stație electro-chimică. În urmă hiperactivitatii induse de acest flux de ioni, celulă e sărăcită din punct de vedere energetic și atuci diviziunea celulară poat încetini sau poate fi stopată.”
Direct spus, spermotozoizii - materialul genetic masculin - nu mai sunt produși, așa cum e normal, la fiecare 70 de zile.
Acești tineri merg din liceu în liceu să le facă educație sexuală altora că ei. Le vorbesc pe aceeași lima.
Alex, Asociația Tineri pentru Tineri: “M-a întrebat un băiat cum se numește prezervativul pentru femei: femidom. Femidomul adică prezervativul pt femeie e că un săculeț care are că și cel pentru bărbați două cerculețe. Unul se pune în interiorul vaginului și unul în afară. Nu e recomandat să fie folosit în același timp cu cel pentru bărbați pentru că se poate rupe!"
Prezervativul înseamnă protecție împotriva HIV, a virusurilor hepatitice B și C. Dar Nu și împotriva HPV. Cel care are legătură cu apariția cancerului de col uterin, a celui anal, a cancerului de faringe și laringe.
În anul 2008, Ministerul Sănătății a demarat campania pentru vaccinarea anti-HPV. Era destinată doar fetițelor, adolescentelor între 10 și 14 ani. Campania, la vremea aceea, a fost un eșec. În prezent, adolescentele de atunci sunt tinere între 20 și 25 de ani care, cel mai probabil, și-au început viață intimă. Dacă atunci ar fi fost imunizate, acum ar fi fost protejate!
Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România ne spune că vaccinarea se face în cazul ambelor sexe. Așa e, normal, biologic.
Prof. dr. Alexandru Rafila, medic primar microbiologie: “Vaccinarea e optimă la o vârstă între 10-14 ani, atunci se obține impactul maxim pentru că răspunsul imun e foarte bun și marea majoritate nu au început viață sexuală. Se adminstreaza în cazul copiilor doar două doze de vaccin. Iar la persoanele adulte trei doze. Eu merg cu băiețelul între 10-14 ani să-l vaccinaz, nu sunt într-un program de vaccinare! Trebuie să va cumpărați vaccinul!”
Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar infertilitate: „La HPV sunt tulpini. Perineele se ating, poți lau boală chiar cu prezervativ. Sunt tulpini care afectează pielea și se pot lua prin atingere piele pe piele, nu trebuie doar contact vaginal.”
De aceea, vaccinarea reprezintă singură protecție împotriva unui virus legat direct cu cel puțîn cinci tipuri de cancere. Dintre care, cel de col uterin, este al doilea că frecvența în rândul femeilor.