Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum să te pregătești pentru Black Friday 2024. Ce trebuie să faci înainte de marea zi a reducerilor

Black Friday are loc pe 8 noiembrie în România și este cea mai bună ocazie pentru a cumpăra acele lucruri pe care le voiai de mult sau pentru care ai strâns bani tot anul.

Promoțiile de Black Friday sunt o oportunitate de a cumpăra produsele de pe lista ta de dorințe - de la periuțe de dinți electrice până la ustensile de bucătărie, reducerile masive se aplică unei game largi de produse, inclusiv alimentare.

Ca să faci cumpărături în siguranță și să nu îți devastezi bugetul, trebuie să știi cum să te pregătești pentru Black Friday 2024. De la lista de cumpărături, până la metoda de plată, toate aceste lucruri sunt detalii importante pentru a obține cele mai mari avantaje în Vinerea Neagră.

Ghid esențial pentru Black Friday 2024

Asigură-te că urmezi aceste sfaturi pentru a profita la maximum de Black Friday anul acesta, fără să îți faci gaură în buget, să fii păcălit sau să cumperi mai mult decât te așteptai și să rămâi fără bani.

Cum să profiți din plin de reducerile de Black Friday

Black Friday 2024 este cel mai mare eveniment de reduceri al anului, iar pregătirea este cheia pentru a prinde cele mai bune oferte. Dacă vrei să fii primul care accesează reducerile la eMAG, Fashion Days, Altex, Flanco sau Flip.ro, e bine să afli exact când începe Vinerea Neagră la fiecare retailer și să urmărești orele de start. De asemenea, consultă un catalog complet de produse pentru a vedea din timp cele mai căutate oferte și asigură-te că ai un buget bine stabilit pentru a nu depăși limitele.

Citește și
magazin
Când începe Black Friday în 2024. O noutate în acest an va fi modalitatea de plată

De la cadouri de Crăciun până la articole de îmbrăcăminte, cosmetice și chiar vacanțe la preț redus, Black Friday este ocazia perfectă pentru a face economii semnificative. E momentul ideal pentru a investi în tehnologie, fie că vorbim de laptopuri, telefoane, iPhone-uri, gadget-uri sau electrocasnice.

Planifică-ți cumpărăturile inteligent, consultând sfaturile de a evita capcanele online și informațiile despre miturile legate de Black Friday, pentru a descoperi ce e real și ce e fals.

Pregătindu-te în avans pentru Black Friday, îți poți organiza eficient lista de dorințe și poți profita la maxim de strategii esențiale pentru a obține cele mai bune oferte.

Iată un ghid esențial pentru Black Friday 2024:

Cercetează produsele din timp

Nu are rost să achiziționezi un produs ieftin dacă acesta nu este de calitate. În perioada reducerilor, mulți cumpărători se bat pe produse despre care descoperă mai târziu că nu sunt de calitate. Este important să faci cercetări în prealabil pentru a descoperi care produse sunt cele mai bune pentru tine și bugetul tău. Când vine Black Friday, ar trebui să te hotărăști deja la un produs, nu să stai să compari recenziile în frenezia cumpărăturilor.

Fii precaut cu brandurile și site-urile necunoscute

De Black Friday, ofertele ieftine sunt peste tot, însă doar pentru că un televizor are 4K și HDR pe cutie nu înseamnă că va avea o calitate superioară. Rămâi fidel brandurilor cunoscute pentru calitate sau despre care știi că au produse de bună calitate, mai ales când vine vorba despre tehnologie. Este valabil și cu site-urile. Dacă nu ai mai avut experiențe cu un site și acesta nu pare de încredere, mai bine ferește-te.

Cunoaște ciclul de viață al tehnologiei

Multe tehnologii, precum smartphone-uri, televizoare sau tablete, sunt lansate anual, deci dacă aștepți 12 luni, poți găsi un dispozitiv nou pe care să îl achiziționezi. De multe ori, produsul lansat acum un an poate fi suficient de performant și, cel mai probabil, va fi la reducere.

Cercetează istoricul prețurilor

Multe cercetări au constatat că un procent enorm dintre produse fuseseră deja disponibile la același preț sau la unul mai mic în ultimele șase luni înainte de Black Friday. Există instrumente online care îți arată istoricul prețurilor pentru a verifica dacă oferta este autentică.

Creează-ți conturi online în avans

Este posibil ca site-urile să meargă mai greu în ziua de Black Friday, iar produsele populare să se epuizeze rapid. Creează-ți conturi la retailerii preferați, introdu datele de plată și livrare și salvează-le, astfel încât să finalizezi cumpărăturile cât mai rapid.

Creează o listă de dorințe

Unele site-uri îți permit să creezi o listă de dorințe pentru produsele pe care dorești să le achiziționezi. Astfel, poți urmări mai ușor când scad prețurile și vei evita să pierzi timpul cu oferte care nu te interesează.

Începe cumpărăturile de Black Friday mai devreme

În ultimii ani, mulți retaileri au lansat oferte cu o săptămână sau două înainte de Black Friday, iar uneori chiar de la începutul lunii noiembrie. Cele mai bune oferte sunt adesea epuizate rapid, deci urmărește promoțiile pe tot parcursul lunii.

Câștigă în timp ce cheltuiești

Dacă faci achiziții mari, verifică dacă poți obține ceva înapoi prin cashback. Site-uri precum Tipli sau Bonusway oferă reduceri la zeci de magazine. De asemenea, verifică dacă cardul de credit îți oferă recompense pentru cheltuieli.

Folosește telefonul când cumperi din magazin

Dacă faci cumpărături în magazin, nu uita de opțiunile online. Compară prețurile folosind telefonul pentru a te asigura că faci cea mai bună afacere. Dacă există vreun cupon de reducere online, ar fi mai bine să dai comandă de pe internet, decât să mergi fizic în magazin. Pe de altă parte, în magazinele fizice poți găsi produse care nu sunt listate pe site. Așa că fiecare dintre cele două metode are avantajele și dezavantajele ei.

Uită-te la preț, nu la „reducere”

Nu presupune că o reducere este avantajoasă doar pentru că afișează -80% din preț. Multe oferte exagerează economiile, iar produsele ar putea fi disponibile la același preț în alte perioade.

Verifică politica de retur

Dacă cumperi din magazin, returul produselor neconforme este la discreția retailerului, însă cumpărăturile online îți oferă mai multe drepturi, inclusiv 24/48 de ore pentru anularea comenzii și returul produsului în termen de 28 de zle. Verifică și dacă politica magazinului oferă banii ramburs sau doar sub formă de credit în magazin.

Cum să creezi și să organizezi eficient o listă de produse dorite

Black Friday 2024 se apropie rapid și în loc să aștepți până în ultimul moment și să cumperi lucruri de care nu ai nevoie, cel mai bine este să te pregătești din timp. Asta înseamnă că vei avea nevoie de o listă de produse dorite și de un buget.

Crearea unei liste de cumpărături pentru Black Friday necesită puțină planificare pentru a obține cele mai bune oferte fără să depășești bugetul. Iată cum să creezi o listă eficientă pentru cumpărături de Black Friday:

Stabilește un buget


Decide cât ești dispus să cheltui în total. Alocă sume specifice pentru fiecare categorie sau produs (de ex., 500 de lei pentru tehnologie, 200 de lei pentru haine).

Prioritizează-ți nevoile


Începe cu articolele esențiale sau cele de care ai nevoie urgent și pe care le planificai să le achiziționezi de ceva timp. Include produse de curățenie sau consumabile pe care le ai tot timpul în casă și de care ai nevoie - hrană de animale, prosoape de bucătărie, etc.

Creează categorii

· Tehnologie: Laptopuri, telefoane, tablete, căști etc.

· Electrocasnice: Espressoare, friteuze cu aer, aspiratoare.

· Îmbrăcăminte: Haine de iarnă, încălțăminte, accesorii.

· Jucării: Cadouri pentru copii, jocuri, seturi educative.

· Frumusețe/Îngrijire personală: Îngrijire a pielii, machiaj, aparate de ras electrice.

· Diverse: Orice altă categorie relevantă pentru tine.

Cercetează produsele din timp


Verifică recenziile și evaluările produselor care te interesează. Nu te lăsa atras de oferte spectaculoase la produse de calitate inferioară. Folosește instrumente pentru a urmări istoricul prețurilor și a ști dacă o ofertă merită cu adevărat.

Notează produsele specifice


Fii specific în ceea ce privește mărcile, modelele sau versiunile pe care le dorești. Include opțiuni alternative în caz că prima ta alegere se epuizează.

Monitorizează ofertele timpurii


Unii comercianți încep să ofere reduceri cu câteva săptămâni înainte de Black Friday. Fii la curent cu reducerile pentru articolele de pe lista ta. Abonează-te la newsletterele comercianților sau urmărește-i pe rețelele sociale pentru a fi notificat despre ofertele timpurii.

Adaugă numele magazinelor și linkuri


Notează de unde plănuiești să cumperi fiecare produs, atât din magazinele fizice, cât și online.
Adaugă linkuri către paginile produselor pentru acces rapid când ofertele devin disponibile.

Include opțiuni de rezervă


Uneori, articolele populare se epuizează rapid, așa că ai în vedere opțiuni de rezervă (mărci, modele sau magazine).

Descarcă aplicațiile magazinelor și configurează-ți conturile


Asigură-te că ai conturi create la magazinele tale preferate, inclusiv informațiile de plată și livrare.
Descarcă aplicațiile magazinelor pentru a primi notificări rapide și acces mai rapid la oferte.

Adaugă cupoane sau opțiuni de cashback


Include orice coduri de reducere, oferte de cashback sau recompense de pe cardurile de credit pe care le poți folosi pentru a obține oferte și mai bune.

Cum să monitorizezi prețurile corect înainte de Black Friday

Black Friday este cea mai mare zi de cumpărături din an, iar retailerii de pretutindeni se pregătesc să ofere cele mai bune reduceri pentru a atrage cât mai mulți clienți – sau cel puțin, așa ar trebui să fie. În realitate, nu toate ofertele pe care le vezi sunt într-adevăr bune.

Uneori, companiile umflă prețul "original" pentru ca reducerea să pară mai atractivă. Iar sentimentul de urgență creat de Black Friday face ca unii cumpărători să nu analizeze mai atent pentru a observa acest lucru. Totuși, există câteva modalități simple de a-ți da seama dacă o ofertă este cu adevărat bună sau nu. Iată două dintre ele.

Fă cercetări înainte de Black Friday


Dacă plănuiești să cumperi faci o achiziție importantă: un laptop, un telefon, frigider, televizor, mașină de spălat, etc, cel mai bine este să mergi într-o „misiune de recunoaștere” în avans. Încă de când te hotărăști că ai nevoie de un astfel de produs, cercetează magazinele fizice și cele online și notează produsele care te interesează și care sunt prețurile lor obișnuite în acest moment. Scrie aceste informații pentru a le compara cu prețurile afișate de Black Friday. Dacă prețul redus nu este semnificativ diferit de prețul original de Black Friday, poate vei alege să amâni achiziția. E bine să începi această „investigație” cu luni bune înainte de noiembrie.

Folosește un instrument de monitorizare a prețurilor


O altă opțiune este să folosești un instrument sau o aplicație de monitorizare a prețurilor pentru a vedea cum au evoluat prețurile produselor care te interesează de-a lungul timpului. Există numeroase opțiuni, inclusiv Google Shopping. Căuți produsul care te interesează și îl salvezi în aplicație sau instrument. Apoi, vei primi notificări când prețurile scad. De asemenea, poți vizualiza datele istorice despre prețurile produsului.

Folosește aceste informații în avantajul tău când faci cumpărături de Black Friday. Compară prețul de reducere al magazinului cu datele din aplicație pentru a vedea cât de mult economisești cu adevărat, sfătuiește fool.com

Nu te simți presat să cumperi ceva doar pentru că este Black Friday sau pentru că se apropie sărbătorile. Dacă nu găsești reduceri consistente la produsele de pe lista ta, încearcă altă zi. Cyber Monday se apropie și poate oferi reduceri mai bune decât Black Friday.

De asemenea, ai putea găsi oferte mai bune pe parcursul lunii decembrie. Mulți retaileri continuă să ofere promoții în această perioadă. Și dacă găsești unul sau două cupoane, s-ar putea să economisești mai mult decât în ziua de Black Friday.

Cum să recunoști reducerile reale

Adevărul este că nu poți știi cu adevărat când o reducere este reală sau artificială de Black Friday decât dacă urmărești evoluția prețului acelui produs de-a lungul lunilor anului. Așadar, dacă mergi la cumpărături de Vinerea Neagră fără să știi exact ce vrei, ai putea să te lași prins în capcana reducerilor imense care sunt, de fapt, false.

Vei putea să știi dacă o reducere este reală în momentul în care cauți produse pe care le cumperi tot restul anului. De exemplu, dacă folosești un singur tip de gel de duș, vei ști cât costă și vei putea identifica o reducere reală și consistentă. Este valabil și pentru produse de uz casnic pe care le cumperi regulat sau lucruri precum hrana animalelor, produse cosmetice sau de curățenie.

Să îți faci o listă de produse pe care le vrei este de mare folos pentru a recunoaște reducerile reale. Pe lista ta, ar trebui să notezi și care sunt prețurile obișnuite pentru fiecare produs. Nu te poți baza întotdeauna pe prețul tăiat afișat pe pagina unui produs — unii retaileri vor umfla prețul inițial chiar înainte de marile reduceri pentru ca discountul să pară mai atractiv.

Dacă vrei să fii foarte meticulos, poți să faci puțină cercetare despre comercianții care vând produsele dorite, acordând atenție zilelor în care aceștia își actualizează de obicei prețurile, dacă oferă cupoane, cum își modifică prețurile în timp și dacă acceptă potrivirea prețurilor.

Scopul acestei pregătiri din timp este să economisești timp și să eviți stresul în momentul în care vezi o ofertă. Astfel, nu va trebui să cauți frenetic informații pe Google, ci poți deschide lista ta și să știi instant dacă prețul afișat este unul „bun.”

Caută extensii de browser, aplicații și site-ui care oferă alerte de scădere a prețurilor și grafice istorice pentru produsele vândute de retaileri. Google Chrome are o funcție de urmărire a prețurilor care te va notifica atunci când produsele sunt la reducere. Există și modalități mai subtile de a folosi tehnologia pentru a obține reduceri.

Bagă la favorite produsele pe care le iei în considerare sau chiar să le adaugi în coș cu câteva zile înainte de a finaliza achiziția, deoarece unele site-uri îți vor trimite adesea un cod promoțional pentru a te încuraja să finalizezi comanda. În plus, dacă ai produse la „favorite” din timp, poți să vezi cum se schimbă prețurile și poți să îți dai seama dacă reducerea de Black Friday este reală sau ai văzut prețuri și mai mici pe parcursul timpului.

Instrumente pentru a prinde cele mai bune oferte

Dacă vrei să profiți cu adevărat de Black Friday și de reducerile reale, cel mai bine este să îți faci un document cu produsele preferate și cu link-ul unde produsul este disponibil. Apoi, folosește price.ro ca să vezi diferite prețuri pe diferite site-uri și să le compari. În lista ta, dacă o începi din timp, poți nota și prețurile de la diferite magazine online, ca să ai o idee clară despre discounturi.

Sunt multe magazine care scumpesc produsul înainte de Vinerea Neagră ca să îl reducă la prețul inițial în acea zi. Așa că nu e nicio diferență că îl cumperi în iunie sau de Black Friday, pentru că va avea același preț. E bine să știi dinainte dacă faci sau nu economii sau dacă mai aștepți reducerile de Crăciun sau din ianuarie.

Folosește compari.ro pentru a compara prețul unui produs pe mai multe site-uri. În plus, poți folosi istoric-preturi.info ca să vezi ce preț a avut produsul în ultimul timp. Tot pe acest site poți seta alerte de preț. Site-ul are 472 de magazine pentru care oferă istoric de prețuri, iar lista se mărește, așa că asigură-te că verifici istoricul de preț ca să vezi dacă reducerea e adevărată sau nu.

Zece sfaturi practice pentru a profita la maximum de reducerile de Black Friday

1. Stabilește un buget clar

Înainte de Black Friday, decide cât ești dispus să cheltui și pe ce produse. Stabilește o sumă maximă pentru a evita cumpărăturile impulsive și pentru a nu te depăși financiar.

2. Creează o listă cu priorități

Notează produsele de care ai cu adevărat nevoie și ordonează-le în funcție de prioritate. Focalizându-te pe articolele de pe lista ta, vei fi mai eficient și vei evita achizițiile impulsive.

3. Compară prețurile din timp

Urmărește prețurile produselor dorite înainte de Black Friday, pentru a verifica dacă reducerea este reală. Unele magazine cresc prețurile înainte de Black Friday pentru ca discountul să pară mai mare.

4. Abonează-te la newslettere

Multe magazine oferă coduri de reducere suplimentare sau anunțuri exclusive pentru abonați. Abonează-te la newsletterele magazinelor preferate pentru a primi notificări despre oferte în avans.

5. Verifică politicile de returnare

Citește politica de retur a magazinului înainte de a face achiziția. Unele magazine își schimbă regulile de returnare în perioada de Black Friday, iar dacă produsul nu este ce te așteptai, este bine să știi ce opțiuni ai.

6. Profită de ofertele online

Multe magazine oferă reduceri exclusive online care nu sunt disponibile în magazinele fizice. Verifică site-urile preferate în dimineața zilei de Black Friday pentru a prinde ofertele bune înainte să se epuizeze stocurile.

7. Folosește aplicații și extensii de monitorizare a prețurilor

Există aplicații și extensii pentru browser care te ajută să monitorizezi fluctuațiile de preț și să identifici cea mai bună ofertă.

8. Verifică ofertele de transport gratuit

Cheltuielile de livrare pot mări semnificativ costul final. Verifică dacă magazinul oferă transport gratuit sau dacă există un prag minim de achiziție pentru a beneficia de acesta.

9. Setează-ți alarme

Unele oferte de Black Friday sunt limitate în timp sau în stoc. Setează alarme pentru momentele-cheie, mai ales dacă vânezi produse foarte populare. Fii gata să acționezi rapid când apar oferte excelente.

10. Trezește-te de dimineață

Trezitul de dimineață poate fi o strategie excelentă pentru Black Friday, mai ales dacă ești în căutarea unor oferte limitate în stoc.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult