Interviu cu Wargha Enayati, antreprenor medical de succes: ”Banii, după un număr nu mai contează cât ai și cât nu ai”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Wargha Enayati a fost investitor în sezonul 3 al emisiunii ”Imperiul leilor” de la PRO TV, datorită experienței sale de succes ca antreprenor.
El a reușit să pună pe picioare prima rețea privată de sănătate în România, Regina Maria, precum și al Enayati Medical City, primul oraș medical din România. Este președintele Enayati Group, un consorțiu de companii din domeniul medical și de peste 10 ani a înființat Fundația Inovații Sociale Regina Maria.
Primul contact cu România l-a avut la începutul anilor ‘80, când a devenit student al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. S-a format ca medic cardiolog și, de peste 25 de ani, este antreprenor în domeniul medical.
Marta Ușurelu: Cum este să ai succes?
Wargha Enayati: ”Să ai succes e ... fun. Te bucuri, dar e și foarte periculos, pentru că, când ai succes, te întrebi, ok, care e următorul lucru în viață și trebuie să-ți găsești sensul în tot ce faci.”
Marta Ușurelu: Ai reușit în cei 25 de ani de când construiești business-ul în România, să faci 3 exit-uri. Orice om de afaceri își dorește ca un business să crească și să reușească să-l vândă cât mai bine. Este o artă, este un secret? Cum ai reușit să vinzi Regina Maria, Monza, SynLab..
Wargha Enayati: ”Da, este. Când construiesc ceva, de obicei nu mă gândesc neapărat la vânzare, dar când nu ai experiență multă, cum am avut în tinerețe, am crezut că dacă reușesc să vând, atunci e un semn de apreciere de la cei din jur, și fac și ceva bani și e foarte bine. Dar în timp vezi că nu e ăsta sensul lucrurilor și ideea e, dacă poți să ții o afacere și să o crești și să devină sustenabilă în continuare, ai avantaje mult mai mare”.
Marta Ușurelu: Te-ai gândit vreodată ce îți dorești să faci cel mai mult și cel mai mult?
Wargha Enayati: ”Cel mai mult vreau, și cred că am reușit, să schimb sistemul macro în domeniul medical. Dacă a fost ideea să creeze policlinici într-o rețea sau dacă a fost vorba să înceapă chirurgie la privat sau dacă a fost vorba de abonamentele medicale, întotdeauna ceva care să influențeze, să aibă impact mare. Și același lucru și acuma încerc să fac.”
Marta Ușurelu: Ce înseamnă banii pentru tine?
Wargha Enayati: ”Banii, după un număr de bani nu mai contează cât să ai și cât nu ai. Deci intri într-o panică. Adică sau te gândești că te retragi undeva pe o insulă și nu te mai interesează nimic. Sau dacă ai un pic de bun simț, te gândești că având bani sau având know-how și responsabilitate de a găsi soluții pentru îmbunătățire a lumii. Și pentru mine asta e un stres care se produce, această responsabilitate, și în direcția asta încerc să lucrez.”
Interviul complet cu Wargha Enayati îl puteți urmări în înregistrarea VIDEO a acestei emisiuni.
Sursa: Pro TV
Etichete: interviu , investitii , afaceri , sistem medical , BIZ POWER
Dată publicare: 17-01-2023 12:26