BizPower. Interviu cu Sonia Nechifor, ”omul care poate să facă orice”. Cum a reușit să-l aducă pe Regele Mihai la Cluj
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Sonia Nechifor are propria agenție de comunicare, dar este recunoscută ca fiind ”omul care poate să facă orice”.
Marta Ușurelu: Încep cu întrebarea numărul unu: cum adică tu poți să faci orice?
Sonia Nechifor: ”Da cred că e și definiția pe care Vladimir a dat-o la școală, băiatul meu, și a spus Mami poate să facă orice. De adevăratelea nu pot să facă orice, dar cred că am fost înzestrată cu minte, care are o rapiditate, de un fel, așa cred eu când sunt singură cu mine, și cred că îmi găsesc în atunci când sunt în liniște, niște idei, departea de creativitatea normală, aș vrea să spun, în care în acest confort al meu leg foarte repede lucrurile între ele și într-o manieră creativă. Asta îmi dă de multe ori senzația că rezolv orice și zic să păstrăm această aparență.”
Marta Ușurelu: Am avut foarte multe întâlniri cu clienți de-ai tăi, dar și cu personalități, oameni publici, care de câte ori au avut, să spunem o provocare, au apelat la tine și tu ai făcut-o să se întâmple ca și când era ceva normal și firesc. Ceea ce aș vrea să menționez ca și proiecte importante pe care tu l-ai făcut posibile a fost să-l aduci pe Regele Mihai la Cluj la un eveniment, tu nefiind, să spunem așa, primar sau o personalitate sau cineva important din punct de vedere politic. Ai reușit ... când ai dus trenul regal la Galați, acum 2 ani? Că trece repede vremea.
Ai reușit să faci niște proiecte care se fac de regulă cu un protocol, cu foarte multă presiune, cu foarte multe interese politice și tu le-ai făcut pentru că ai simțit că trebuie să se facă și pentru că opinia publică are nevoie de astfel de lucruri și să simțim că suntem și noi parte din ceva mai mult decât un guvern și atât. Și pe lângă aceste proiecte, plus ce ați mai făcut voi pentru primării, pentru oameni publici, faceți foarte multe lucruri pentru oamenii normali și aș vrea să te întreb în momentul în care ai vrut să-l aduci pe Regele Mihai la Cluj ... Sau, de fapt, de ce ai vrut să-l aduci pe Regele Mihai la Cluj? Ca să începem cu începutul, cum ți-a venit ideea, de ce aveai nevoie de acest lucru?
Sonia Nechifor: ”Cred că mi-am dorit întotdeauna să fac lucruri spectaculoase pe bani foarte puțini. Lucram într-o instituție de stat și niciodată nu existau bugete, ceea ce mă ajută foarte mult în ziua de azi.”
Marta Ușurelu: Nici clienții de azi n-au bugete. Dar, se plâng, ei se plâng. Unii mai au și bugete, să fim serioși..
Sonia Nechifor: ”Da, dar, nu mai sunt bugetele de acum 20 de ani. Și aveam în fiecare an un buget de protocol, care era foarte mic, la începutul anului, și aveam această provocare. Ce mai pot să fac? Și mi-a venit această idee. Ammers către șeful meu și am spus aș vrea să-l aducem pe Regele Mihai. Găsisem o poză într-o arhivă a Regelui Mihai, care avea 12 ani, de mână cu tatăl lui, pe scările unei universități din Cluj, care nu era universitatea noastră, dar nu știa nimeni în afară de mine. Am pus scrisoarea într-un plic, am făcut o scrisoare la care cred că m-am chinuit mai mult de două luni să-mi iasă conform unor standarde. Pe vremea aceea nu funcționa Google, nu existau chat, nu existau boți, exista doar o arhivă, o bibliotecă și din când în când avem acces la un calculator. Am scris această scrisoare, am fost sunată și practic de acolo a început povestea. Am stat în protocolul și am învățat protocolul regal timp de un an. Mi-a folosit foarte mult și cred că mai mult decât pentru evenimentul în sine, mi-a folosit pentru tot restul vieții mele.”
Urmăriți discuția integrală cu Sonia Nechifor în înregistrarea VIDEO a emisiunii BizPower!