Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vânzările de mașini second hand, în atenția ONU. Se cer controale mult mai stricte

Poluante şi periculoase, milioane de automobile de ocazie exportate în fiecare an reprezintă o ameninţare pentru ţările în curs de dezvoltare, arată un raport publicat luni de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Ţările europene, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din exporturile mondiale de automobile second-hand (trei milioane de autoturisme pe an între 2015 şi 2018), îşi trimit vechile autovehicule în special spre Est, dar şi spre Nigeria şi Libia relatează Agerprs, care citează raportul ONU.

Japonia îşi trimite automobilele second-hand spre Orientul Mijlociu şi Africa australă, iar SUA spre Mexic şi Emiratele Arabe Unite.

Cu prilejul unei inspecţii efectuate în portul Amsterdam de autorităţile olandeze la finele lui 2019, s-a descoperit că vechimea medie a vehiculelor care aşteptau să fie exportate era de 18 ani. 93% dintre ele erau conforme doar cu normele Euro 3 sau chiar inferioare. O parte dintre vehicule nu mai funcţionau, iar unele aveau catalizatorul spart.

"Majoritatea acestor vehicule sunt foarte vechi, poluante, mari consumatoare de combustibili şi periculoase", subliniază Rob de Jong, care conduce divizia de mobilităţi durabile în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Citește și
Anchetă la Poliția Română, după ce un operator 112 i-a spus unei femei care era agresată de fostul soț că nu e normală
DIICOT: Zeci de români au scăpat de examenul auto cumpărându-și permise de conducere din Congo
Exporturi mai bine controlate pentru mașinile second hand

 

În condiţiile în care numărul de autovehicule ar putea să se dubleze până în 2050, pentru a ajunge la două miliarde de unităţi la nivelul planetei, a devenit o urgenţă ca exporturile de automobile second-hand să fie mai bine controlate, subliniază UNEP. Aceasta cu atât mai mult cu cât China, care până în 2019 a interzis exporturile de automobile de ocazie, ar putea deveni rapid un pion important pe această piaţă.

Două treimi dintre cele 146 de state studiate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu au reguli "slabe" sau "foarte slabe" în ceea ce priveşte importurile de vehicule. De exemplu, Republica Democratică Congo impune o limită de vârstă de 20 de ani şi nicio regulă în ceea ce priveşte emisiile poluante. Georgia nu taxează aceste importuri decât în funcţie de capacitatea cilindrică a autovehiculelor şi are una dintre cele mai îmbătrânite flote din lume.

"Transformarea flotei mondiale într-una mai curată este o prioritate pentru a ne atinge obiectivele climatice în materie de calitate a aerului. Ţările dezvoltate trebuie să înceteze să exporte vehiculele care nu trec testele de securitate şi poluare. La rândul lor, ţările importatoare trebuie să adopte norme de calitate mai severe", subliniază directorul executiv al UNEP, Inger Andersen.

Potrivit raportului UNEP, între 2015 şi 2018, aproximativ 14 milioane autovehicule uşoare de ocazie au fost exportate la nivel mondial şi aproximativ 80% au mers spre ţările cu venituri mici şi medii. În perioada analizată, ţările africane au importat cel mai mare număr de vehicule second-hand (40% din total), urmate de ţările din Europa de Est (24%), Asia-Pacific (15%), Orientul Mijociu (12%) şi America Latină (9%).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult