Ferrari de colecție furat în timpul unui test-drive. Mașina valorează 2 milioane euro
Galerie foto
Individul s-a prezentat ca fiind interesat de automobilul marca Ferrari 288 GTO, din anul 1985, și timp de mai multe săptămâni a schimbat emailuri și mesaje cu angajații reprezentanței auto din Düsseldorf, care îl punea în vânzare.
Bărbatul s-a prezentat la test drive, iar după ce s-a plimbat două ore cu mașina, în momentul în care trebuia să o predea dealerului auto, a demarat în trombă și a dispărut, scrie BBC.
Mașina i-a aparținut, potrivit prezentării de pe site-ul reprezentanței auto, fostului pilot de Formula 1 irlandezul Eddie Irvine, care a concurat pentru echipa Ferrari, în perioada 1996-1999.
Automobilul a fost găsit, marți, într-un garaj, poliția primind ajutorul martorilor în urma apelului făcut pe rețelele de socializare.
Individul care a fugit cu mașina nu a fost încă prins.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!