Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce s-ar putea întâmpla dacă Joe Biden câștigă alegerile din SUA. Profilul candidatului

În momentul în care a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden a declarat că susține două lucruri – angajații care „au construit această țară” și valorile care pot înlătura diviziunea.

În contextul în care Statele Unite se confruntă cu pandemia de Covid-19 și inegalitatea rasială, Joe Biden vrea să creeze noi oportunități pentru angajați, să reinstituie măsurile de protecție a mediului și dreptul la sănătate, precum și unele alianțe internaționale, conform BBC.

Anul acesta, lupta pentru Casa Albă are loc în data de 3 noiembrie și se dă între candidatul republican Donald Trump, actualul președinte, și candidatul democrat Joe Biden, fost vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama.

Coronavirus – Program național de testare și depistare  

Pentru a combate coronavirusul, cea mai gravă problemă cu care se confruntă în prezent Statele Unite, Joe Biden vrea să implementeze testarea gratuită pentru toți americanii și să angajeze 100.000 de persoane care să lucreze la un program de depistare a cazurilor.

Fostul vicepreședinte dorește să deschidă cel puțin zece centre de testare în fiecare stat și să ceară agențiilor federale să ofere resurse și ghidare prin intermediul experților federali.

Citește și
Miliardarul Michael Bloomberg finanţează ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden
Miliardarul Michael Bloomberg finanţează ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

De asemenea, Joe Biden consideră că fiecare guvernator ar trebui să introducă obligativitatea purtării măștii în statul pe care îl conduce.

Votanții care sunt suspicioși cu privire la autoritatea federală ar putea vedea acest plan drept ceva exagerat, dar planul reflectă foarte bine viziunea lui Biden și a Partidului Democrat privind rolul pe care Guvernul trebuie să îl aibă în general.

CITEȘTE ȘI: Alegeri SUA 2020. Cum funcționează sistemul de vot prin care este ales președintele Statelor Unite

Locuri de muncă și Economie – Creșterea salariului minim și investirea în energie verde  

Pentru a adresa impactul imediat al pandemiei, Biden a promis să cheltuie „oricât e nevoie” pentru a extinde împrumuturile pentru afacerile mici și mijlocii și să mărească plățile directe către familii.

Printre propuneri se numără adăugarea a 200 de dolari pe lună la ajutoarele de stat și scăderea cu 10.000 de dolari a împrumuturilor studențești federale.

Propunerile economice ale lui Joe Biden, numite „Reconstruiește mai bine”, sunt menite să mulțumească două categorii sociale care susțin în mod tradițional Partidul Democrat – tinerii și clasa muncitoare.

În ceea ce privește salarizarea, Biden vrea să crească salariul minim pe economie la 15 dolari/oră, o măsură populară printre tineri, care a reprezentat de asemenea și un semn că partidul se îndreaptă spre stânga.

Fostul vicepreședinte american vrea să investească 2 trilioane de dolari în energie verde, considerând că producția „verde” va ajuta clasa de mijloc, care în general au slujbe în fabrici.

Biden a fost criticat în mai multe rânduri că a susținut tratatul Nafta, despre care criticii spun că a creat locuri de muncă în afara țării. În planul electoral, Biden vrea ca Guvernul federal să investească 300 de miliarde de dolari în materiale, servicii, cercetare și tehnologie produse în america.

CITEȘTE ȘI: Analiza BBC: cine sunt americanii care vor hotărî deznodământul alegerilor din 3 noiembrie

Rasă – Reforme ale sistemului de justiție, împrumuturi pentru comunitățile minoritare  

În urma protestelor rasiale care au zguduit Statele Unite anul acesta, candidatul democrat recunoaște că rasismul încă este prezent și trebuie adresat prin programe sociale și economice care să susțină minoritățile.

Un punct principal al programului de reconstrucție al lui Biden este crearea unui fond de investiții de 30 de miliarde de dolari pentru minorități.

În ceea ce privește sistemul de justiție, Biden a evoluat de la poziția fermă și des criticată asupra infracțiunilor pe care o avea în anii 90.

În prezent, Biden propune politici pentru reducerea numărului de persoane încarcerate, dorește să adreseze problema discriminării pe bază de rasă, sex și venituri în sistemul judiciar și reabilitarea deținuților eliberați.

De asemenea, Biden dorește crearea unui program de granturi în valoare de 20 de miliarde de dolari pentru a stimula statele să investească în eforturile de reducere a încarcerărilor, de a elimina pedepsele minime, de a dezincrimina consumul de marijuana, de a șterge pedepsele precedente privind consumul de marijuana și de a pune capăt pedepsei cu moartea.

Fostul vicepreședinte a respins apelurile de a tăia fondurile pentru poliție, motivând că resursele ar trebui legate de menținerea unor standarde. Însă, Biden consideră că o parte dintre fondurile destinate poliției ar trebui redirecționate spre servicii sociale, precum sănătatea mintală.

 

Schimbările climatice – Readerarea la Acordul de la Paris  

Joe Biden a invocat în numeroase rânduri problema schimbărilor climatice și dorește să îndemne planeta să acționeze mai rapid pentru reducerea emisiilor de carbon.

Printre planurile lui Joe Biden legate de climă se numără readerarea Statelor Unite la Acordul Climatic de la Paris din anul 2015, din care Donald Trump a retras țara.

Biden a propus o investiție federală de 1,7 trilioane de dolari pe zece ani pentru cercetarea tehnologiei „verzi” și dorește ca Statele Unite să ajungă la zero emisii până în anul 2050, un angajament luat de 60 de alte țări în ultimul an.

Inițiativei legate de anul 2050 nu s-au adăugat China și India, cei mai mari emițători de carbon din lume.

Politică externă – Restabilirea reputației Statelor Unite și „confruntarea” Chinei  

Dacă va deveni președinte, Joe Biden dorește să se concentreze în primul rând pe problemele de interes național. Cu toate acestea, valorile lui Biden privind politica externă nu s-au îndepărtat de multilateralism și implicare în viața politică globală, comparativ cu politicile izolaționiste ale lui Donald Trump.

Pe plan internațional, Biden dorește să repare relația Statelor Unite cu aliații NATO, pe care Trump i-a amenințat în repetate rânduri cu tăieri de fonduri.

În ceea ce privește China, fostul vicepreședinte consideră că țara trebuie trasă la răspundere pentru practici incorecte de mediu și comerț, dar în loc să impună taxe unilaterale, Biden a propus o coaliție internațională cu alte democrații pe care China „nu își permite să le ignore”. Cu toate acestea, Biden nu a explicat clar ce ar putea implica această coaliție.

 

Sănătate – Extinderea Obamacare  

Joe Biden dorește să extindă programul de asigurări de sănătate creat în perioada președintelui Barack Obama și să implementeze un plan prin care aproximativ 97% dintre americani ar urma să fie asigurați.

Deși nu este chiar sistemul universal de asigurări de sănătate propus de mai mulți membri ai partidului său, fostul vicepreședinte vrea să le dea tuturor opțiunea de a se înrola într-un sistem public de asigurare similar cu Medicare, care oferă beneficii medicale persoanelor vârstnice.

Analiștii estimează că planul lui Biden ar urma să coste 2,25 trilioane de dolari pe o perioadă de 10 ani.

CITEȘTE ȘI: Alegeri SUA 2020. Oamenii care prezic aproape mereu viitorul președinte al Statelor Unite

Imigrație – Anularea politicilor lui Trump  

În primele 100 de zile de președinție, Biden a promis că va inversa toate politicile lui Trump care separă părinții de copii la granița dintre SUA și Mexic.

De asemenea, candidatul democrat vrea să înlăture limita numărului de aplicanți pentru azil și să scoată interdicția de călătorie pentru mai multe țări majoritar musulmane.

Biden a promis că va proteja „visătorii”, persoanele care au fost aduse ilegal în Statele Unite când erau copii și cărora le-a fost permis să rămână sub o legislație a președintelui Barack Obama.

 

Educație – Acces universal la învățământul preșcolar, mai multe locuri bugetate în universități  

Într-o mișcare notabilă spre stânga, Biden a susținut mai multe propuneri educaționale care au devenit populare în Partidul Democrat – ștergerea unor credite pentru studenți, extinderea locurilor bugetate în universități și acces universal la învățământul preșcolar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult