Paleologu: ”Diaconu este bun actor în roluri de prost. Şi a găsit pe alţii mai proşti”
”Mircea Diaconu este bun actor în roluri de prost. Şi a găsit pe alţii mai proşti: ALDE şi Pro România n-au fost în stare să genereze o candidatură cît de cît plauzibilă”, a scris Paleologu pe pagina sa de Facebook.
La finalul postării, el a ținut să precizeze că ţinta nu e atât Diaconu, cât ALDE şi Pro România. „Ştiu, e plicticos să tot explici ironii”, încheie Paleologu.
Ulterior, Paleologu a mai postat un mesaj, în care încearcă să justifice cuvintele dure folosite de el, ”prost” și ”proști”.
”Văd că unele spirite delicate s-au șifonat de faptul că am utilizat cuvinte îngrozitoare în precedenta mea postare: "prost" și "proști" ("vai, vai, domnule Paleologu, vă credeam un om cult și manierat, vă credeam un diplomat").
Consider că studierea prostiei omenești e o temă imensă a istoriei culturale (exemple: Homer, Lucian de Samosata, Erasmus, Montaigne, Voltaire, Flaubert, Caragiale, Eugen Ionescu etc.). Am scris și am ținut cursuri pe această temă.
Cred, de asemenea, că prostia e principalul factor explicativ în politica românească. E o valoare sigură. Mereu poți miza pe prostia adversarului. Evident că am aplaudat panarama lui Mircea Diaconu de pe scările Ateneului și am fost încîntat de susținerea pe care i-o acordă ALDE și Pro România.” - a scris Paleologu.
Pro România şi ALDE au anunţat, luni, că au decis să îl susţină pe candidatul independent la Preşedinţie Mircea Diaconu.
Sursa: Pro TV
Etichete: alegeri prezidentiale , PSD , candidati , pmp , alde , tariceanu , pro romania , theodor paleologu , ponta , mircea diaconu
Dată publicare: 27-08-2019 10:14