Încă 7 pretendenți la Președinția României. Cine sunt candidații validați de BEC
De asemenea, BEC a respins candidaturile depuse de Maria Minea (Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni) şi Bobby George Marius Păunescu (candidat independent).
În plus, BEC a anunţat oficial că semnăturile de susţinere prezentate de mai mulţi candidaţi prezintă similitudini, urmând a fi sesizate organele penale.
Potrivit News.ro, BEC a validat, marţi, următoarele candidaturi la alegerile prezidențiale 2019:
- Ramona Ioana Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste (social liberal) - Cătălin Sorin Ivan - Partidul Alternativa Pentru Demnitate Naţională - Bogdan Dragoş Aureliu Marian Stanoevici - candidat independent - John Ion Banu - Partidul Naţiunea Română - Sebastian Constantin Popescu - Partidul Noua Românie - Alexandru Cumpănaşu – candidat independent - Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc
Vedeți aici lista candidaților care și-au depus candidaturile și despre care BEC afirmă că semnăturile ”prezintă elemente de similitudine”.
Anterior, BEC a validat 6 candidaturi - Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu şi Dan Barna.
Cadidatura depusă de Viorel Cataramă a fost respinsă de BEC, dar acesta a contestat decizia. Curtea Constituţională a României (CCR) a admis contestaţia şi a dispus BEC să înregistreze candidatura lui Cataramă, decizia fiind definitivă.
De asemenea, a fost respinsă candisatura lui Miron Cozma.
Sursa: News.ro
Etichete: alegeri prezidentiale , candidatura , biroul electoral central , semnaturi , alegeri 2019
Dată publicare: 25-09-2019 09:41