Firea: Nu este nevoie neapărat de o nouă conducere, ci de o nouă viziune
"Ne-am fi dorit un scor mai bun, un scor mai mare, dar le mulţumim tuturor românilor care au votat, în general, care au votat cu PSD, peste 3 milioane de români şi vom face o analiză să vedem ce s-a greşit, cum s-a greşit, cum putem îndrepta şi cum reface legătura, atât cu electoratul nostru de bază, cât şi cu ceilalţi români care ne-au votat în anii trecuţi şi acum nu ne-au mai votat", a spus Gabriela Firea, la plecarea de la sediul PSD.
Întrebată cine va deconta rezultatul obţinut, ea a precizat: "Noi toţi, (...) nu trebuie să fie un singur vinovat, am muncit cu toţii, acesta a fost rezultatul".
"Românii au întotdeauna dreptate, votanţii au întotdeauna dreptate, nu trebuie să fim supăraţi pe cetăţeni pentru că ştiu ce au făcut, chiar dacă, să spunem aşa, avem lacrimi în suflet pentru scor, nu trebuie să ne supărăm pe români, pentru că ei ştiu de ce au votat aşa", a completat Firea.
Întrebată dacă are nevoie PSD de o nouă conducere, aceasta a spus: "Nu neapărat de o nouă conducere, pentru că avem o conducere statutar aleasă în urma unui congres, avem nevoie de o nouă viziune, de îndreptarea greşelilor şi erorilor pe care le-am făcut noi toţi. Trebuie să ne adunăm, să spunem sincer ce gândim, atunci când un coleg de-al nostru are o idee poate mai revoluţionară să nu-l mai înăbuşim, cum au fost CEx-uri în care mai veneam câţiva dintre noi să facem anumite propuneri de îmbunătăţire a activităţii partidului şi eram izolaţi sau daţi afară".
Ea a precizat că în perioada de când Viorica Dăncilă a preluat partidul astfel de lucruri nu s-au întâmplat, din contră, a fost "prea multă democraţie".
Întrebată dacă ea crede că Vioricăi Dăncilă îi va fi cerută demisia din funcţie în şedinţa CEx, Firea a punctat: "Doar 5 judeţe au îndeplinit target-ul, peste 50%, cine să-i ceară demisia doamnei Dăncilă, reprezentanţii celor 5 judeţe care au îndeplinit target-ul, restul au fost sub 50%. Nu cred în aşa ceva".
"Repet, eu sper să ne întâlnim săptămâna aceasta (...) şi să recunoaştem cinstit şi onest ce s-a greşit în relaţia cu electoratul nostru, să nu ne mai ascundem după tot felul de subterfugii şi să reformăm acolo unde trebuie reformat şi, în special, să refacem legătura cu electoratul nostru, să ne recunoaştem greşelile şi măcar o dată pentru totdeauna să nu le mai repetăm. Din punctul meu de vedere, doar a schimba nişte oameni cu alţi oameni, dar a nu modifica în substanţă şi în esenţă felul de a se exprima şi de a comunica şi de acţiona al partidului ar fi o mare greşeală. Noi nu stăm atât de prost la capitolul resurse umane, ci am stat deficitar la anumite acţiuni şi la anumite mesaje pe care le-am transmis către electorat", a afirmat liderul PSD.
Fiind întrebată dacă PSD plăteşte astăzi preţul că l-a menţinut pe Liviu Dragnea prea mult în fruntea partidului, Firea a replicat: "Probabil, sunt mai multe cauze şi acestea trebuie să fie analizate".
Vezi aici rezultate BEC în timp real și harta voturilor înregistrate de cei doi, pe județe.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: alegeri prezidentiale , PSD , Gabriela Firea , viorica dancila
Dată publicare: 25-11-2019 00:38