Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alexandru Rafila: PSD a convins românii că are „soluții”, iar obiectivul imediat e un guvern „stabil”

Alexandru Rafila crede că PSD a reușit să convingă majoritatea românilor „că PSD are soluții”, iar obiectivul imediat este un guvern stabil, „care să poată să ofere soluţii în situaţii de criză majoră în domeniul sanitar”.

Candidat al PSD la Camera Deputaților, Alexandru Rafila crede că formațiunea în care a intrat în urmă cu câteva luni a câștigat alegerile, după anunțarea rezultatelor la exit-poll-uri, duminică seara. Rafila vorbește despre faptul că PSD a obținut voturile majorității cetățenilor.

„PSD a câştigat aceste alegeri, rezultatul din sondaje cu siguranţă va fi confirmat la numărătoarea voturilor şi opinia mea este că această diferenţă se va consolida. Este un lucru extrem de important că am reuşit să convingem majoritatea cetăţenilor din România că PSD are soluţii, că PSD doreşte să facă o altă politică în România, politica responsabilităţii, a profesionalismului şi care nu are loc de festivism şi de demagogie. Ceea ce vrem imediat, cât mai repede după încheierea numărătorii voturilor, este ca această ţară să aibă un guvern stabil, care să poată să ofere soluţii în situaţii de criză majoră în domeniul sanitar, că aceste soluţii pentru domeniul sanitar să ofere premise pentru redresarea economică şi pentru funcţionarea societăţii româneşti", a spus Alexadru Rafila.

Rafila consideră că PSD a adus oameni „specializați” pentru toate domeniile necesare în România.

„Am încercat să ne adaptăm şi putem să venim cu soluţii concrete, cu oameni specializaţi pentru fiecare dintre domeniile de care România are nevoie pentru a depăşi această situaţie dificilă. Mulţumesc tuturor colegilor din PSD pentru sprijin şi vă asigur că ceea ce am spus atunci când am făcut pasul în politică, că voi fi totdeauna sincer, cu dumneavoastră şi cu colegii mei, rămâne valabil", a mai spus Rafila.

Citește și
Rafila
Rafila: Mă aștept la foarte mulți pacienți în spitale şi foarte multe decese la jumătatea lui decembrie

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult